Și-am realizat că...

   Era noaptea tîrziu cînd am lăsat baltă filmul la care mă uitam de vreo 30 de minute, ca să merg să trag cu urechea (prost obicei :) ) la ușa Sabinei, care nu încetase să bolborosească de-ale ei în tot acest timp. Știam că e nemulțumită că trebuia să doarmă singură, dar aveam și noi dreptul la un film la miezul nopții. Sau nu?!?

Ei bine, iată ce mi-a fost dat să aud:
Sabina către un cal de pluș :
- Eu nu pot să-mi părăsesc părinții, că-s părinții mei și eu nu știu să fac nimic singură!
 Hmmm, e de rău, mi-am spus în gîndul meu și-am intrat în cameră.
-Iubita, dar tu vrei să ne părăsești?
-Nu pot, că eu nu știu să fac nimic singură...nici măcar un cal nu știu să desenez, trebuie să-l copiez! mi-a răspuns dezamăgită fetița mea de 4 ani jumate.
 Nu pot să mă abțin să-mi doresc să nu învețe prea repede să deseneze singura un  cal...

Întreb și eu...

- Buni, de ce ai făcut-o pe mama asta așa țipătoare?!? Trebuia să-i spui lui Isus s-o facă blândă și liniștită!
Împrejurare: tocmai o certasem, pentru că a mâncat prea repede o înghețată și-mi era teamă că o va durea gâtul.
***

Sabina lasă receptorul din mînă și se întoarce spre tatăl ei, cu întrebarea țîșnind de pe buze:
- Avem stație de avioane la Timișoara?!?
***

La "frezărie"!

Sabina: Mama, îți intră părul în ochi! Trebuie să mergi la frezărie!

hi-po-po-tam

Romeo:
- Hipopotam!
Sabina:
- Hipotam!
Romeo: nu, spune hipopotam!
Sabina: Hipotam!
Romeo: Hi...
Sabina: Hi...
Romeo: po...
Sabina: po...
Romeo: po...
Sabina: po...
Romeo: tam!
Sabina: tam!
Romeo : Hipopotam!
Sabina: Nu pot să spun HIPOPOTAM! :)

Vreau să fiu mare!

- Mama, eu cînd o să fiu mare?
Aceasta-i întrebarea pe care o repetă obsesiv. Am încercat să-i explic în fel și chip cum decurge înaintarea în vîrstă, iar într-o zi i-am spus:
 - Iubita, atît timp cît ești mică, ești mai fericită, mama și tata au grijă de tine, nu ai probleme...
- Ba am probleme!
- Ce probleme ai tu, prințesă?
 - Păi mă cerți... Și nu pot să port pantofi cu toc!
Da, are mereu un răspuns care mă surprinde...

                                               ***

Aveam înșirați în living 95 de perechi de pantofi pentru copii. 95! Sabina i-a studiat cu atenție pe toți. Erau colorați, cu buline, fundițe, diverse mărimi, frumoși toți. M-am gîndit că o să-și aleagă și ea o pereche. Cînd colo, ea îmi spune cu o mutriță tristă, de parcă ceva foarte rău s-a întîmplat:
- Mama, dar nicio pereche nu-i pentru mine, NU AU TOC!
                                                                 
                                               ***                                                               
                                                 

Ghici ghicitoarea mea ...

Sabina:
- Ce n-are dinți, iubește un copil și i-a cumpărat pantofi cu toc?
Romeo:
- Hmmmm?!?
Sabina:
- Buni Florica!!!

"Scroful" :)

   Sabina și-a regăsit ferma de animale. Le-a înșirat pe toate pe masă, spunînd cu voce tare:
 "Am un cal, un cîine, o scroafă, un scrof!?!, un..."
- Un ce??? am întrebat-o, întrerupîndu-i enumerarea.
-Un SCROF! a repetat ea, accentuînd cuvîntul, să pricep și eu.
- Dar nu există cuvîntul scrof, există doar scroafă! încerc să-i explic cu o față  care mima cu greutate seriozitatea.
- Mama, tu nu vezi că n-are țîțe?!?
Logica ei m-a lăsat fără cuvinte...și mi-a readus zîmbetul pe buze și în suflet.

Sanda spală la covată...

Tot a mea odraslă scumpă și dragă a comis-o din nou. Profitînd de neatenția noastră,
s-a refugiat în baie, a luat cana ei de apă și scula de spălat Wc-ul și s-a apucat de treabă.
Era foarte ocupată și mulțumită de obiectul muncii cînd a văzut-o Romeo și i-a strigat:
-Ștefana, nu cu aia, aia se bagă în wc!!!
-Da-i cu săpuuuun!

A urmat o lecție de igienă, sperăm, cu efect de lungă durată.

Despre bunele maniere

Eram în bucătărie și Sabina învîrtea cu spor, cu o lingură de lemn,  într-un bol de plastic, niște magneți de frigider.
De-odată aud: "Și acum să punem bunele maniere". Scotocea de zor printre niște borcane de dulceață.
Hmmmm, îmi spun, cred că o să aflu ceva nou azi... :)
-Iubita, dar ce sunt bunele maniere?
-Se pun în mîncare! 

Floarea de hîrtie

Tocmai am aflat de la Romeo că Sabina mea scumpă îmi pregătește o floare de hîrtie...pentru ca florile din hîrtie nu mor niciodată... Și Dumnezeu a creat copiii.

Definiție :)

                 Jonglerist - care jonglează cu biluțe așa....

Urgență :)

-Tatiiii, vine pișii!
-Hai că mergem...
-Stai că vin și eu!

Feluri de mîncare

Cartofi întinși-- știe să-i facă doar buni Doamne-Doamne și sînt cartofii piure.
Găină pe băț --ei da, e pulpa!

Noutăți de la Polul Nord

Sabina: - Știi de ce nu au eschimoșii tablouri pe pereți?
eu: - Nu, de ce?
Sabina: - Pentru că nu pot bate cuie in zăpadăăăăă!
*
eu: Dar ce mănîncă eschimoșii?
Sabina: Fîn.
*

Restul cunoștințelor ei referitoare la Polul Nord au fost conforme cu realitatea.

Serbarea de Crăciun

Cum arată "te iubesc"?

   Îi place mult să coloreze, dar nu o atrag în mod special cărțile de colorat. Deşi le vrea pe toate! :)
Preferă să-i desenez eu sau altcineva căsuțe, rochițe, etc. pe care le colorează. Într-o asemenea "ședință" de pictură, uitîndu-mă cum stă cu limbuța scoasă, atentă să nu depășească liniile desenului am simțit din nou, acut, cum mă inundă dragostea autentică și am întrerupt-o din activitate sărutînd-o apăsat pe frunte.
Te iubesc! I-am spus. Știi cum arată "Te iubesc"? Poți să-mi desenezi un "Te iubesc"?
S-a uitat la mine și după ce s-a gandit o secundă, a răspuns:
”O mamă și-un copil?”
Am simțit mîngîierea divină...

Șefa mică ...

Eram pe drum, în concediul nostru în Muntenegru și aveam o discuție poate mai aprinsă cu Romeo.
La un moment dat, Sabina ne întrerupe:
”Mama, tu ești șefa ?”
Rîzînd, i-am răspuns: ”Da, iubita mea, eu sunt șefa!”
”De ce?” a continuat ea. Și pentru că eram bine dispusă și cu chef de vorbă, i-am oferit o explicație foarte lungă și pompoasă, în cuvinte cît mai complexe și complicate, convinsă fiind că n-o să înțeleagă nimic. Dar ea mă năucește cu ”de ce-urile” și-atunci am fost și eu hotărîtă s-o năucesc cu răspunsul. Ei, ar fi cazul să încetez să-mi subapreciez copilul :) pentru că, după ce-am terminat, ea a avut ultimul cuvînt:
”Atunci eu sunt șefa mică !”
Am izbucnit în rîs și ziua a fost brusc mult mai frumoasă.

Eu sînt o doamnă!

N-am fost de față cînd s-a întîmplat, dar mi s-a povestit...
Sabina era cu mama la plimbare prin parc. O fetiță mai mică, dar mai aprigă i-a luat jucăria. Nu știu ce jucărie era, dar e mai puțin important. Îmi amintesc că, de cîte ori ieșeam cu ea pe-afară, încerca să evite alți copii de-o vîrstă cu ea. Iar eu încercam s-o fac să socializeze, să se joace cu ei. Problema era că, indiferent ce jucării aveau ei, ale Sabinei erau mai interesante și, normal, i le luau. Ea nu zicea niciodată nimic. Nu plîngea, nu riposta, se uita doar la mine cu niște ochi mari și întrebători.
Odată, a luat ea căruciorul unei fetițe. A apucat să facă doi pași și să-mi arunce o privire mîndră și fericită, avea și ea ceva de la altcineva, cînd fetița în cauză a venit în goană și i l-a smucit din mînă.
S-a uitat la mine descumpănită, dar n-a plîns. Am luat-o în brațe și-am mers ață să-i cumpăr și ei un cărucior...Dacă făcea vreo criză, să se dea de pămînt, orice, aveam, poate, altă reacție.
Normal că și căruciorul ei ajungea mereu la ceilalți.
Voi reveni la întîmplarea care mi s-a povestit.
După ce fetița cea aprigă s-a făcut cu jucăria Sabinei, mama mea i-a spus: ”Vezi, dacă ești mămăligă!?”
Ei, de data aceasta, Sabina a fost profund ofensată și răspunsul ei a fost prompt și hotărît:
”Buni, eu nu sînt mămăligă, eu sînt o doamnă!”
De atunci, ceva s-a schimbat. Cînd se apropie un copil mic, Sabina e cu mîinile sus, deasupra capului, protejîndu-și ”averea” și evitînd eticheta de... ”mămăligă”!

"Neologisme"

Cuvinte d'ale Sabinei care mă fac oricînd să zîmbesc:

calator=calculator                             
aristrocate=aristocrate
bărbăriță=veveriță
panfofi=pantofi
tilizor=televizor
meșcherie=șmecherie

*


pansameaza- panseaza
comandeaza- comanda
*
porcorn-popcorn
*
lichioare-licoare
gîrtie-hîrtie

pauzează-pune o pauză (la desenele animate de pe CD)
lactoc-laptop

Somn adînc :)

   Ne mai trezește noaptea după cîte o aterizare pe jucăriile de pluș, aranjate strategic, pentru a atenua impactul, dar azi-noapte, cred că a hotărît că nu merită efortul să se mai cațere înapoi în pat și și-a continuat somnul, liniștită, până ce am găsit-o eu. M-am speriat inițial văzînd patul gol, dar îi auzeam respirația în liniștea nopții. Când am văzut-o, am analizat rapid situația în minte și, după ce mi-am dat seama că nu s-a lovit, am alergat, în hohote de rîs, să-l trezesc pe Romeo și să înșfac aparatul de fotografiat, pentru a imortaliza momentul. Apoi, am ridicat-o ușor și-am așezat-o în patul ei. Nu s-a trezit, dar mi-a zâmbit parcă în somn, în semn de mulțumire, pentru că am trecut pe la ea. Am sărutat-o prelung pe frunte, cu toată dragostea ce-mi inunda sufletul, într-un alt semn de mulțumire, pentru că există și-mi umple zilele și nopțile în felul ei unic și inconfundabil.
   Când s-a trezit dimineață și-a luat tăticul la rost profund șocată și jignită de faptul că avea scutec. ”Ce-i aici ? Cine mi-a pus scutec??? Oricum nu făceam pipi în pat!” I-l pusesem eu, în timp ce dormea, ca măsură de precauție pentru că nu a vrut în ruptul capului să facă pipi înainte de culcare.
”Nu ți-am pus eu scutecul! ” i-a spus Romeo. Indignarea ei a crescut și-a început să mă strige. O auzeam, dar somnul meu era prea dulce și oricum aveam timp destul pentru discuția asta. După o oră, când am ieșit din dormitor, ea încă era cu scutecul lângă ea:
”De ce mi-ai pus scutecul, mamă?”
”Iartă-mă, iubita, dar mi-a fost teamă că o să faci pipi în pat.”
”Știi că nu făceam!” mi-a ripostat supărată. Și nu făcuse. Dar, fie vorba între noi, avusesem două ”accidente” și-am fost doar precaută. Dar de-acum, fie ce-o fi, dă-o-ncolo de saltea, n-o mai jignesc !

Mi-e dor de persoanele care pleacă...

Aveam de ceva vreme planificată excursia la București, la concertul Depeche Mode, care spre dezamăgirea mea nu s-a mai ținut și hotărâserăm să n-o luăm pe Sabina cu noi. Nu-i lipseau orele obositoare de mers cu mașina pe ”drumurile noastre toate”, iar noi puteam avea o mai mare libertate de mișcare. Nu avea să sufere, doar rămânea cu bunica Doamne-Doamne, așa i-a rămas numele mamei mele după ce Sabina a auzit-o de mai multe ori exclamând: ”Doamne, Doamne ce te iubește bunica pe tine!”
Nu ne-am anulat plecarea, în ciuda veștilor proaste legate de concert. Sabina a rămas acasă, dar ne-am promis să povestim mult la telefon. De câte ori am sunat-o, fie n-a vrut să vorbească, fie mă saluta scurt și pasa telefonul. Am întrebat-o pe mama dacă totul e în regulă și m-a asigurat că da, doar că Sabina i-a spus odată, după ce a întrebat-o de ce nu vorbește cu mama și cu tata: ”Buni, mi-e dor de persoanele care pleacă.”

Porumbelul

Ne îmbrăcam într-o dimineață de octombrie să ieșim în parc, să vedem porumbeii.
”Aducem un porumbel acasă, să locuiască aici, cu noi?” m-a întrebat Sabina.
”Nu, iubita mea, trebuie să-l lăsăm liber, să zboare, în casa noastră i-ar lipsi familia lui, prietenii lui, ar fi singur și-ar putea muri”, i-am răspuns eu, încercînd să-i dau o explicaţie care s-o convingă să renunțe la idee. Părea că a înțeles și m-a lăsat s-o îmbrac, fără să mai spună nimic.
Nici nu ieșim bine din casă și simt cum mă strînge mai tare de mînă și mă trage după ea strigînd:
”Uite, mama, porumbelul! E singur, nu are familie, nu are prieteni și nu zboară!” Mă uit mai atentă, mereu observă lucruri care scapă privirii mele, și văd, într-adevăr, un porumbel care ciugulea ceva într-un rondel de flori. Era singur. Sabina continuă: ”Mama, îl luăm acasă, o să fim noi familia lui și-ai să vezi că n-o să moară!...”

Mama, cînd e mîine?

De cînd mă bucur de ochii mari și albaștri ai fetiței mele, de chipul ei angelic, învăț să răspund la cele mai frumoase și neobișnuite întrebări. Mă descurc, de cele mai multe ori, onorabil. O întrebare însă, nu și-a găsit încă răspunsul în mintea mea.
”Mama, cînd e mîine?”
”Dormi noaptea asta, și dimineață va fi mîine” i-am răspuns eu.
S-a trezit a doua zi cu întrebarea pe buze: ”Mama, azi e mîine?”