Ne mai trezește noaptea după cîte o aterizare pe jucăriile de pluș, aranjate strategic, pentru a atenua impactul, dar azi-noapte, cred că a hotărît că nu merită efortul să se mai cațere înapoi în pat și și-a continuat somnul, liniștită, până ce am găsit-o eu. M-am speriat inițial văzînd patul gol, dar îi auzeam respirația în liniștea nopții. Când am văzut-o, am analizat rapid situația în minte și, după ce mi-am dat seama că nu s-a lovit, am alergat, în hohote de rîs, să-l trezesc pe Romeo și să înșfac aparatul de fotografiat, pentru a imortaliza momentul. Apoi, am ridicat-o ușor și-am așezat-o în patul ei. Nu s-a trezit, dar mi-a zâmbit parcă în somn, în semn de mulțumire, pentru că am trecut pe la ea. Am sărutat-o prelung pe frunte, cu toată dragostea ce-mi inunda sufletul, într-un alt semn de mulțumire, pentru că există și-mi umple zilele și nopțile în felul ei unic și inconfundabil.
Când s-a trezit dimineață și-a luat tăticul la rost profund șocată și jignită de faptul că avea scutec. ”Ce-i aici ? Cine mi-a pus scutec??? Oricum nu făceam pipi în pat!” I-l pusesem eu, în timp ce dormea, ca măsură de precauție pentru că nu a vrut în ruptul capului să facă pipi înainte de culcare.
”Nu ți-am pus eu scutecul! ” i-a spus Romeo. Indignarea ei a crescut și-a început să mă strige. O auzeam, dar somnul meu era prea dulce și oricum aveam timp destul pentru discuția asta. După o oră, când am ieșit din dormitor, ea încă era cu scutecul lângă ea:
”De ce mi-ai pus scutecul, mamă?”
”Iartă-mă, iubita, dar mi-a fost teamă că o să faci pipi în pat.”
”Știi că nu făceam!” mi-a ripostat supărată. Și nu făcuse. Dar, fie vorba între noi, avusesem două ”accidente” și-am fost doar precaută. Dar de-acum, fie ce-o fi, dă-o-ncolo de saltea, n-o mai jignesc !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu