Vreau să fiu mare! Partea a II-a :)

Se pare că discuția purtată cu mama ei nu a fost pe deplin mulțumitoare pentru fetița
de aproape 5 ani, așa că a redeschis subiectul cu tăticul ei.
- Eu de ce nu-s mare, așa ca voi?
- Păi tu nu poți fi mare, așa ca noi, acum. Și noi am fost mici, am crescut și te-am făcut pe tine!
- Mama m-a făcut, nu tu!
- Amîndoi te-am făcut!
- Eeei! rîde ea, ca de-o glumă bună sau ca și cum s-a prins că a vrut s-o păcălească, dar ea știe mai bine și nu se lasă:
- Ce, am fost la tine în burtică?!? Am fost la mama!
Dixit! :)

Doamna cu biletul

Era seara tîrziu, dar Sabina încă era trează. Nimic nou, că e pe baterii de calitate și ne face pe amîndoi părinții ei la rezistență. Dar cumva, cumva, reușisem s-o fac să se bage în pat cînd...sună la ușă ! De cînd ne-am mutat în Timișoara nu prea avem mulți vizitatori, cu atît mai puțin la ora 10 seara. Mare fericire mare pe capul fetei mele care sare ca pișcată cu pliciul de muște din pat și așteaptă în ușa camerei să vadă cine vine. Oare cine ? Îi aude vocea lui Romeo, apoi o voce feminină și pînă sa-mi dau eu seama cine ar putea fi, Sabina decretează ferm:
- Ah, e doar doamna cu biletul !
Ei bine, această doamnă cu biletul e administratoarea clădirii, pe care Sabina o văzuse de cîteva ori dîndu-i chitanțele lui Romeo. Oarecum dezamăgită că nu scapă de somn, dar fără alte comentarii, s-a întors la pătuțul ei, lăsîndu-mi mie material pentru blog :).
Dar pentru că dorințele unui copil cuminte nu rămîn mult timp neîndeplinite, a vut și musafiri de calitatea I cu care să se poată juca și ea. Pe care să-i epuizeze. Dar care au rezistat eroic :)
N-a comentat cînd au plecat, era și ea obosită, dar după somnul de amiază, m-a întrebat nedumerită:
- Mama, musafirii aștia, de ce vin, stau un pic si-apoi pleacă ?!?

Convingere...

Romeo nu se emoționează ușor. Nici nu se enervează decît rar și-atunci e grav.
Dar i-am simțit emoția în voce cînd mi-a povestit azi o întîmplare petrecută ieri,
cînd se întorcea cu Sabina de la grădiniță.
I-am simțit aceeași emoție care îl încearcă ori de cîte ori povestește de copila lui.
Și-o înțeleg atît de bine.
Se grăbea s-o așeze în scaunul de mașină și să-i lege centura, dar ea tot avea ceva de comentat și nu-l lăsa.
Nu că ar fi ceva deosebit sau grav în asta, dar turna cu găleata și nu avea umbrelă așa că a ripostat mai dur decît de obicei:
-Lasă-mă să-ți pun centura asta o dată, nu vezi că plouă și-s ud tot, vrei să mă imbolnăvesc și să mor ?!?
Sabina a amuțit. Romeo a instalat-o și s-a urcat la volan. După cîteva minute, vine și replica fetei:
-Tata, tu n-ai să mori niciodată !
E bine cît mai poate trăi cu convingerea asta...

Există!

   Mergeam în vizită la o prietenă. Eram cu mașina. Deodată Sabina exclamă:
-Uite-l pe Isus! Vezi, tata, că există! Ți-am spus că există, dar el stă mai mult pe cruce!
Trecuserăm, într-adevăr, pe lîngă o cruce ce reprezenta imaginea răstignirii lui Isus.
Nu-mi pot abține rîsul.
Nu vreau să rîd, dar pur și simplu o fac, în hohote.
-Mama, nu rîde, că te aude! El și Măicuța sunt păzitorii noștri!
Ei bine, orele petrecute cu buni Doamne-Doamne n-au rămas fără efect! :)