D’ale Sabinei

De la primul ei țipăt, mi-am propus să nu uit nimic, să păstrez în memorie frumusețea fiecărei clipe pe care aveam să o petrecem împreună.

Am făcut fotografii care să mă ajute să-mi amintesc, dar am realizat că nu e suficient. Și-atunci am hotărît să scriu, poate, într-o zi, îi va face plăcere să se descopere și astfel...

Mă cheamă Ștefana, dar mama mă strigă Sabina!”

duminică, 12 decembrie 2010

Mama-mi cumpără o jucărie!

   De plictiseală uneori, de nevoie alteori, bîntuim pe străzi sau prin magazine cu odrasla după noi. Este la vîrsta la care repetă obsesiv același lucru, pînă i se întîmplă, nu contează că-i promit că se va întîmpla. De exemplu:
”Îmi iei covrigi?”
”Da.”
Facem 5 pași.
”Mama, dar cînd îmi iei covrigi?”
”Imediat ajungem.”
Mai facem 5 pași.
” Mama, am ajuns?”
”Nu, Sabina, mai avem un pic, nu mă mai întreba!”
Facem 10 pași.
”Mama, dar mai este mult?” Și tot așa, intruna, fără oprire, de nu-mi mai aud gîndurile și, în ciuda faptului că o iubesc ca pe ochii din cap, n-am răbdare, iar conversația noastră se termină mereu în același fel. Îi răspund tăios, iar ea nu mai are curajul să deschidă gura vreo 10 minute.
Cred că la naștere ar trebui să se elibereze un hormon al răbdării, mai ales pentru cele ca mine, cărora le curg nervi prin vene în loc de sînge.
Astăzi, aceeași poveste, doar că azi, trebuia să pot să gîndesc, să fiu operativă. Și nu știu de ce, n-am vrut să mă rățoiesc la ea. Așa că-mi scapă porumbelul pe gură:
- Dacă taci, îți iau ce vrei tu!
Am regretat în secunda doi, și-am completat: ”în limita bugetului”- asta să fiu eu acoperită față de propria conștiință, că ea, sînt convinsă, n-a priceput nimic-.
”Mama-mi ia o jucărie, mama-mi ia o jucărie!” a început Sabina să cînte pe propria linie melodică. Dar m-a lăsat în pace și mi-am terminat treaba. Am ajuns la Kaufland. S-a așezat în poziție, cu spatele la taică-său și brațele puțin ridicate, pentru ca Romeo s-o poată pune în cărucior (nici nu concepe să meargă pe jos) și mi s-a adresat:
”Uite, vreau doar să-ți spun că-mi place bradul ăla -și-a arătat cu degetul singurul brad împodobit din Kaufland- și tac, să nu vă deranjez!"
M-a pufnit rîsul și mare greșeală am făcut. Îmi cunoaște slăbiciunile, nu mai era cale să devin mama aia rea și urîcioasă. Așa că, după încă 5 pași, am auzit:
”Mama-mi ia o jucărie!”
M-am uitat la ea. A tresărit și mi-a aruncat o privire albastră, oarecum temătoare, dar și plină de speranță:
”Gata, tac, fermoar pe gură!”
N-a tăcut, dar a fost distractiv cu ea, mai ales după ce-a strigat în gura mare:
”Mama, da' ouă de pieliță iei?!?” ( vă spun eu ce-a vrut să zică, de nu v-ați dat seama: ouă de prepeliță :))

...Și i-am luat, după îndelungi negocieri, plastilină! :)

Oițele

   În piața Operei din Timișoara, edilii orașului s-au gîndit să înfățișeze binecunoscuta scenă a nașterii lui Isus. Drept urmare, Sabina a putut să-L vadă, din nou, prunc, în iesle, alături de Maria, mămica Lui. Ca o noutate, de data aceasta au adus și două oițe, care au reprezentat un interes maxim pentru copila mea și, în ciuda celor -5 grade cît arăta termometrul, ieri, în Timișoara, n-am putut s-o mișc de lîngă iesle vreo 10 minute. Analiza și cugeta. La final, ni s-a lămurit misterul:
- Uită, oițele alea sunt de cumpărat!
- De ce crezi asta?
- Au ”bilete” în urechi!
*
Pe aceeași temă:
- Mama, tu nu-L iubești deloc pe Isus, așa-i?
- De ce crezi asta?!?
- Păi nu-ți cumperi niciun tablou cu el!
Treceam pe lîngă o tarabă la care se vindeau icoane, iar ea are noțiuni religioase de la bunica Doamne Doamne în a cărei casă nu poate să facă un pas fără să dea peste vreo iconiță, icoană, statuie, etc.

Aibo

A trecut ceva timp de cînd nu am mai scris, dar nu pentru că Sabina nu mi-ar fi oferit ”material didactic”, ci din cu totul alte motive.  Acestea fiind zise, să trecem la fapte!
***
Satu Mare, cîndva în octombrie. Sabina și tăticul ei îi fac o vizită de curtoazie unchiului Alin, mare iubitor de animale și, paradoxal, un vînător împătimit. Familia lui mai numără un membru, pe numele lui Aibo, un Pointer englez extrem de simpatic, de care Sabina s-a atașat imediat. Nu, Alin nu are curte, Aibo trăiește bine mersi cu el în apartament. Nu-i de mirare că Sabina a fost profund mirată, doar ea știa că nu primește un cîine pentru că nu avem o curte unde să locuiască. Prin urmare:
- Tata, Aibo stă cu Alin în apartament, n-are curte!
Romeo nu a fost luat pe nepregătite, își cunoaște odrasla prea bine, așa că i-a dat un răspuns pe care l-a gîndit în prealabil și l-a considerat extrem de plauzibil:
- Uite, cînd Aibo va fi mare, va face pui și o să iei tu unul, ok ?
- Dar Aibo-i băiiiaaaaatttt!!!!


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...