Care Pe Care :)

Mă încăpăţînez, de-o vreme, să corectez fiecare greşeală care-l are protagonist pe "pe care". Nu ştiu cum se face, dar în ultimul timp, în jurul meu, cam toţi l-au luat în braţe pe "care" şchiop. "Cartea care ţi-am dat-o?!!!" Mă zgîrie la urechi, cu atît mai mult cu cît pot să jur că-i o belea recentă. Cînd l-am auzit pe Romeo stîlcind limba în graba poveştii, m-am uitat la el şi i-am zis să meargă de unde-a venit şi să-mi trimită soţul înapoi. Doar aşa mă trimite şi el pe mine, de mi s-a acrit de dus-întors. Mi-a fost uşor să-mi exprim dezamăgirea şi i-am amintit urgent cum stă treaba cu acuzativul. Cînd am auzit-o pe Sabina vorbind greşit, mi-au ţiuit nervii. Fir-ar să fie! Am trecut peste "ţi-o place?" că-i o expresie tipic bănăţeană, şi mai sună şi comic din guriţa ei, dar peste "pe care" mutilat nu aveam de gînd să trec. Şi-am început să cuget cum să-i explic. Ba chiar am întrebat-o pe-o mătuşă de-a mea, învăţătoare. Mi-a spus că nu pot altfel, decît empiric. Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă! Îi torn propoziţii şi mă ţin de capul ei pînă repetă după mine corect. De cîte ori am auzit-o vorbind greşit, am sărit ca arsă, iar ea se oprea speriată. Ajunsese să ştie, după cum mă uitam la ea, care-mi era problema şi revenea la propoziţia buclucaşă pînă o spunea corect. Buuuun.
Cu Sabina funcţionam bine după regulile repetiţiei. Cu Romeo am aplicat altă metodă. Făceam şi eu un ban cinstit. Fiecare greşeală l-a costat 5 lei. Mi-am adunat de-o rochie. Şi m-am ales cu apelativul de "evreul familiei". Nu-i nimic, pentru o cauză  nobilă, îndur orice!
Astăzi, am cules roadele efortului meu susţinut. M-am apucat să traduc acest blog în engleză. Pentru prietenii care nu pricep o iotă din ce îndrug eu aici, dar şi pentru mine, că mi-a amorţit limba lui Shakespeare într-un cotlon ascuns al memoriei. Dicţionarul meu preferat trona pe masă, lîngă mine. Sabina s-a plictisit să-l bîzîie pe taică-său şi s-a reorientat rapid.
- Mama, asta-i cartea ta?
- Da!
- Asta-i cartea pe care o foloseşti acum?
- Da.
- Dacă ziceam care, îmi luai 5 lei?
Tralalalalallalalalalalallalalallalala!!!! Cînd a zis 5 lei, am auzit restul, că înainte nu-i dădeam prea multă atenţie, eram concentrată la ale mele, dar discul de memorie stocase informaţia. Am sărit de pe scaun şi-aş fi luat-o în braţe, la o învîrtită cu pupături, dacă nu mi-ar fi tras Horia una, să-mi amintesc că nu-s singură. M-am limitat la pupături, pînă n-am mai avut aer. "Sabina, eşti copilul pe care mi l-am dorit cu foc şi pe care-l iubesc de mă sufoc!"
Ea rîde ştirb, dar ştie că vorbesc cît se poate de serios. Şi are o satisfacţie pe faţă, de cîte ori mă vede mîndră de ea...
E mulţumirea mea cea mai mare, bate toate rochiile! :)