Alo...

Mami e la București. Sabina îi duce dorul, deci îl roagă pe Romeo să o sune. El formează numărul și-i întinde telefonul. La capătul celălalt al firului se aude un ”alo,,,”
- Alo, cu buni Doamne-Doamne vă rog, spune fetița mea hotărîtă.
-Cu cine doriți? Întreabă mirată persoana de la telefon ( e bătrîna cu care locuiește sora mea și care nu e la curent cu numele pe care i l-a dat Sabina bunicii ei).
-Cu buni Doamne-Doamne! repetă ea, tot mai hotărîtă.
-Cu cineeeeee?
Sabina era nedumerită, dar Arthur o salvează șoptindu-i:
-Spune-i că dorești cu bunica ta!
-Cu bunica mea, vă rog.
În sfîrșit, s-au înțeles. Problem solved!

Imaginație: checked! :)

   Sîntem la Timisoara și ne pregătim de concediul de ceva timp planificat. Nașii noștri, cu familia, sînt la noi. Pentru Sabina, care tînjește mereu după compania copiilor, e un vis devenit realitate. Se simte în largul ei, se poate desfășura în voie, are cu cine povesti toată ziua și nu ezită să profite de ocazie. Așa că l-a prins pe Arthur la interval! Supărată, vezi Doamne, că a trebuit să mănînce un bol de supă, se descarcă:
- Ăștia mă tot pun să mănînc, dar ei nu știu că eu am un cal magic la grădi, mai mare decît orice cal din Timișoara și pe care-l țin la grădiniță și azi noapte a venit și m-a luat și m-a dus la un restaurant. Deci nu mi-e foame, dar ăștia nu pricep :)