Săptămîna trecută, trecînd pe lîngă camera în care se uita la desene animate, am văzut-o cu mînuţele la ochi, pîndind ecranul printre degete. Normal, m-a fulgerat gîndul că desenele sînt cu ceva monştri şi mă pregăteam să strig în gura mare că Minimax e postul la care are voie să se uite, dacă nu vrea la desene în germană. Dar, cumva, cumva, am reuşit să verific înainte să mă răţoiesc. Fac progrese! Ce mi-a fost dat să văd?! O creatură se dădea de ceasul morţii în încercarea disperată de a-şi scoate dintele prin metoda aţei legate de clanţa uşii. Sabina schimba culori, mai avea un pic şi plîngea de-a binelea de mila animăluţului pe care nici nu voia să-l vadă chinuit, dar nici nu putea să-l părăsească la ananghie. Evident, am început să rîd. Copila mea mi-a aruncat o privire întrebătoare. Prea eram nesimţită, să rîd de suferinţa bietului personaj. I-am spus că aşa mi-am scos şi eu dinţii, că nu-i atît de tragic precum pare, că nu suferă nimeni decît de teamă. Parcă s-a mai îmbujorat, a prins curaj şi şi-a dezvelit ochii. M-am întors la ale mele.
Seara, la culcare, s-a prezentat cu dinţişorul, să şi-l pună sub pernă. Aşa o fi făcut şi creatura din desenele animate, m-am gîndit eu, după ce-am ajutat-o să-l pună într-un săculeţ.
- O s-o pîndesc pe zînă! Rîde şi are iar faţa aia pe care-mi vine s-o acopăr cu pupici muulţi, muulţi. Apoi, devine brusc serioasă, parcă speriată.
- Vai, zînuţo, te rog să mă ierţi, am glumit, o să dorm, nu te pîndesc, numai să vii! Se întoarce către mine şi-mi şopteşte: Aude tot, cred că nu i-a convenit cînd am zis c-o pîndesc.
- Ţi-ai cerut iertare, poţi dormi liniştită! o asigur eu, mîngîindu-i fruntea îngrijorată.
- Oare ce-o să-mi aducă?!
- Cum adică, ştii doar că aduce nişte bănuţi pe care-i pune în locul dintelui! Oarecum nesigură, îmi propun să recitesc povestea!
- Anei, de la grădi, i-a adus nişte cercei! Ah, îmi aminteam, mi-a mai spus despre cercei. N-am riscat s-o întreb cam ce-ar spera să primească. Era tîrziu. Dimineaţă, a fost foarte fericită să găsească 10 lei în săculeţ. Mi-a arătat că i se mai mişcă un dinţişor şi mi-a spus că vrea la dentist. Era vineri, n-aveam unde merge fără programare, am amînat-o pe săptămîna ce urma. Asta dacă nu voia să mă lase pe mine să-mi încerc norocul. Nu voia!
Ieri, mi-a revenit sarcina de-a o lua de la grădiniţă. Brrrrrr! Cu cît conduc mai puţin, cu atît sînt mai puternice atacurile de panică atunci cînd e musai să mă urc la volan. Bleah! P'asta chiar am scos-o din puţul gîndirii! Mă liniştesc după primii 3 km, neapărat după nenorocitul de sens giratoriu în care, veşnic, se găseşte un nemernic să-mi taie calea şi să-mi forţeze frîna. Într-o zi, în care îmi va arde de ceartă, nu voi frîna, sînt convinsă de asta. Uite-aşa! Pînă atunci, exersez înjurăturile. Aşa am ajuns ieri la grădi. Fabricînd scenarii peste scenarii menite să-mi potolească nervii. Toate se terminau cu un BUM! Da, aşa mă gîndeam şi eu, îmi lipseşte o doagă. Sabina fuge şi mă ia în braţe, zîmbind cu gura pînă la urechi. Dădea şi din cap, aşa cum dau căţeluşii ăia pe care îi mai văd prin luneta maşinii din faţă. Îmi ia o secundă să realizez că-i lipseşte al doilea dinţişor de jos. Uau! Mi se luminează faţa, gîndurile redevin frumoase, o pupăcesc şi-o ascult:
- Se mişca aşa, ca un pom din care scuturi merele?! în timp ce stăteam cu Carla lîngă calorifer. Şi l-am scos cu mîna. A curs puţin sînge, dar nu m-a durut. Am băut apă şi gata. Ane (educatoarea), mi-a zîmbit şi m-a felicitat! Era încîntată. Eu şi mai şi! Mi l-a dat, înfăşurat în şerveţel. Avea de gînd să-l pună sub pernă în noaptea ce urma. I-am sugerat c-ar trebui să-l aştepte pe tata, să i-l arate şi lui. (Sincer, mi-era că adoarme tun zînuţa, şi ne facem de cacao! Psssst!). E de-acord, mai ales că Romeo o roagă atît de frumos şi-i spune că nu mai lipseşte mult.
- Dar să-mi aduci ceva! O păpuşă! Ultimul cuvînt l-a şoptit în receptor, să nu cumva s-o aud şi să mă opun, cum îmi stă în fire! Naaa, fie ce-o fi, nu mă interpun între ea şi păpuşa muşchetar. De data asta!
En garde! :))
P.S
Azi noapte a nins la Timişoara. Şi-am văzut. Prin urmare, n-am mai putut să dorm de grija şofatului de dimineaţă. Iacs. Trebuia să curăţ maşina de zăpadă. Iacs! Pe frigul de la ora 8. Iacs!! Nope! Moş Ene nu venea pe la gene. Am schimbat camerele. Nimic! Atunci, mi-a venit gîndul cel bun. Vom chiuli! Iuhuuuu! Şi-am adormit, liniştită. Dimineaţă, Sabina s-a cuibărit mai bine lîngă mine, zîmbind fericită. Chiulu-i bun! Vai, mie!
Cît timp am redactat şi editat materialul de mai sus, Sabina a ţinut-o la telefon pe buni Doamne-Doamne a ei. Discuţia lor s-a învîrtit în jurul lui Papură Vodă. Pentru o oră şi ceva...
