De cînd mă bucur de ochii mari și albaștri ai fetiței mele, de chipul ei angelic, învăț să răspund la cele mai frumoase și neobișnuite întrebări. Mă descurc, de cele mai multe ori, onorabil. O întrebare însă, nu și-a găsit încă răspunsul în mintea mea.
”Mama, cînd e mîine?”
”Dormi noaptea asta, și dimineață va fi mîine” i-am răspuns eu.
S-a trezit a doua zi cu întrebarea pe buze: ”Mama, azi e mîine?”
”Mama, cînd e mîine?”
”Dormi noaptea asta, și dimineață va fi mîine” i-am răspuns eu.
S-a trezit a doua zi cu întrebarea pe buze: ”Mama, azi e mîine?”
Un comentariu:
Sorana,dar asta e un adevarat inceput de filosofie de viata...Azi e maine? Doamne, ce frumos suna....
Trimiteți un comentariu