D’ale Sabinei

De la primul ei țipăt, mi-am propus să nu uit nimic, să păstrez în memorie frumusețea fiecărei clipe pe care aveam să o petrecem împreună.

Am făcut fotografii care să mă ajute să-mi amintesc, dar am realizat că nu e suficient. Și-atunci am hotărît să scriu, poate, într-o zi, îi va face plăcere să se descopere și astfel...

Mă cheamă Ștefana, dar mama mă strigă Sabina!”

sâmbătă, 25 iulie 2009

Eu sînt o doamnă!

N-am fost de față cînd s-a întîmplat, dar mi s-a povestit...
Sabina era cu mama la plimbare prin parc. O fetiță mai mică, dar mai aprigă i-a luat jucăria. Nu știu ce jucărie era, dar e mai puțin important. Îmi amintesc că, de cîte ori ieșeam cu ea pe-afară, încerca să evite alți copii de-o vîrstă cu ea. Iar eu încercam s-o fac să socializeze, să se joace cu ei. Problema era că, indiferent ce jucării aveau ei, ale Sabinei erau mai interesante și, normal, i le luau. Ea nu zicea niciodată nimic. Nu plîngea, nu riposta, se uita doar la mine cu niște ochi mari și întrebători.
Odată, a luat ea căruciorul unei fetițe. A apucat să facă doi pași și să-mi arunce o privire mîndră și fericită, avea și ea ceva de la altcineva, cînd fetița în cauză a venit în goană și i l-a smucit din mînă.
S-a uitat la mine descumpănită, dar n-a plîns. Am luat-o în brațe și-am mers ață să-i cumpăr și ei un cărucior...Dacă făcea vreo criză, să se dea de pămînt, orice, aveam, poate, altă reacție.
Normal că și căruciorul ei ajungea mereu la ceilalți.
Voi reveni la întîmplarea care mi s-a povestit.
După ce fetița cea aprigă s-a făcut cu jucăria Sabinei, mama mea i-a spus: ”Vezi, dacă ești mămăligă!?”
Ei, de data aceasta, Sabina a fost profund ofensată și răspunsul ei a fost prompt și hotărît:
”Buni, eu nu sînt mămăligă, eu sînt o doamnă!”
De atunci, ceva s-a schimbat. Cînd se apropie un copil mic, Sabina e cu mîinile sus, deasupra capului, protejîndu-și ”averea” și evitînd eticheta de... ”mămăligă”!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...