D’ale Sabinei

De la primul ei țipăt, mi-am propus să nu uit nimic, să păstrez în memorie frumusețea fiecărei clipe pe care aveam să o petrecem împreună.

Am făcut fotografii care să mă ajute să-mi amintesc, dar am realizat că nu e suficient. Și-atunci am hotărît să scriu, poate, într-o zi, îi va face plăcere să se descopere și astfel...

Mă cheamă Ștefana, dar mama mă strigă Sabina!”

miercuri, 11 ianuarie 2012

Tolba cu poveşti de la Bucureşti

   Cînd am creat blogul D'ale Sabinei, l-am gîndit ca pe-o pavăză în calea uitării. Eu uit mult şi definitiv şi mi-e o ciudă amară, că nu uit selectiv şi nu doar lucrurile urîte. Dimpotrivă.
Cînd i-am dat drumul în online, am făcut-o pentru prietenii şi rudele care locuiesc departe de noi şi care mă întrebau necontenit ce mai face Sabina. M-am gîndit că pot afla uşor şi mai pot lăsa şi ei un semn, o amintire, doar Sabina nu stă 24 de ore doar cu mine. Socoteala de-acasă, nu s-a potrivit cu cea din tîrg, evident. Nu-i nimic. Am ajuns să cunosc oameni pe care-i admir, oameni dragi, oameni cu har, mame şi taţi de la care am ce învăţa. Universul complotează frumos.

   Astăzi va fi o zi deosebită. M-am trezit tîrziu, dar nu chiar în starea indescriptibilă ce m-a încercat ieri. Nu ştiu dacă i-am dat bună dimineaţa dragului meu, că adormisem cu gîndul la coletul despre care primisem înştiinţare aseară doar, că mă aşteaptă la poştă din data de 3 ianuarie. Îl rugasem pe Romeo să-şi încerce şarmul şi să-l ridice el, pe baza buletinului meu. Surpriză, pacheţelul era pe masă. Rup plicul şi dau de cărticică.
- N-a trebuit să plătesc nimic!
- Cum nu?!
- Sorana! Uite-aşa, era o recomandată!
Cînd îmi spune Sorana, pe tonul lui special, mi-e clar că nu mai am ce continua, e inutil.
Prin urmare, încep să derulez cu voce tare, filmul întîmplării. Păi, am vorbit cu Claudia Groza, - pe care o mai puteţi descoperi şi aici - i-am dat adresa şi am rugat-o să-mi trimită cartea în sistem ramburs. Urma să fie o bucurie pentru Sabina, voiam să achit costurile, puteam şi îmi făcea plăcere să răsplătesc şi astfel munca unui om. Ei bine, Claudia a decis altfel.
O cunoaşte pe Sabina de pe blog, nu s-au văzut faţă-n faţă niciodată. Iubita mea mică o ştie şi ea, ca pe musafira care-i lasă poveşti în amintire.
Am primit şi eu un cadou... senzaţia asta minunată care mă încearcă. Cred că se numeşte fericire. Încă mai dau peste oameni frumoşi. Mi se întîmplă, de obicei, cînd nu-i caut. Îmi apar în drum, iar eu trebuie doar să am grijă, să nu-i ocolesc. Se spune că dragostea trece prin stomac...Aiurea. Dragostea mea trece prin Sabina.

Claudia, îţi mulţumim!

Cu tolba plină de poveşti noi-nouţe, vom reveni la obiceiul de seară. Abia aştept să le descopăr alături de destinatara lor. 

2 comentarii:

DOAR NOI spunea...

Cu tot dragul din lume... fie ca ingerii sa va asculte rugile si poate le aud si pe ale mele, si se indura sa imi dea o familie frumoasa.


Inca mai sper... :)

Imbratisari si sanatate... :)

Sorana spunea...

Cred că se contabilizează undeva gîndurile bune, pornite din adîncuri sufleteşti. Îţi doresc să ai parte de împlinirea pe care o cauţi şi am convingerea că vei da de ea, fii cu ochii-n patru!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...