Jumătatea goală

 S-a întîmplat înainte de sărbătorile de iarnă. Am ieșit de mai multe ori, toți trei, să colindăm străzile orașului care ne-a împrumutat pentru o perioadă nedeterminată, să mîncăm coajă (așa-i zice Sabina cozonacului secuiesc), - kurtos kalacs - pentru cunoscători. Pentru noi, va rămîne coajă! Ajungeam te miri unde în ieșirile noastre și ne întorceam acasă cu tot felul de chestii în plase și plăsuțe. Nu-i refuzăm multe, de fapt, corect ar fi să spun că singura care-i ține piept și-i pune piedică în drumul ei spre TOT CE VĂD CU OCHII sunt eu! Există, totuși, 2 mari dorințe neîmplinite: un cal adevărat și-un cîine adevărat, care duc, implicit, la o curte adevărată, ce-ar putea exista pe lîngă o casă adevărată. Toate astea ar face-o pe copila mea adevărată extrem de fericită. Întrebarea mea e: Pentru cît timp?
Atunci cînd și-a deschis gurița să ne ceară un peștișor adevărat, ne-am împărțit urgent pe flancuri, unul a fugit după bol, celălalt în căutarea carasului ce urma să ne aducă un zîmbet de milioane pe fața progeniturii noastre mult adorate. A durat o săptămînă pînă să-și piardă interesul, acum Goldy e doar motiv de laudă cînd are vizitatori și motiv de stres cînd plecăm mai multe zile din oraș și trebuie să vedem unde-l lăsăm și cu cine, ca să-l mai și găsim viu la întoarcere. L-am înviat o dată! :)
 Romeo îi aduce aminte, constant, că trebuie să-i dea mîncare.
***
 Trebuia să facem cumpărăturile de Crăciun, așa că ne-am îndreptat spre mărețul centru comercial. Normal, toți trei, căci la sfîrșit de săptămînă nu avem unde s-o lăsăm sau cu cine, iar în timpul săptămînii suntem prea ocupați să ne savurăm timpul nostru, luați împreună sau separat. Am luat la rînd rafturile magazinelor, am pus în coș, ne-am răzgîndit, am pus din nou și tot așa. Sabina a cerut una, alta, ce s-a putut lua, i-am luat, ce era pe lista Moșului, i-am explicat că nu putem să-i cumpărăm noi, doar îi trimisese scrisoare! A făcut bot, dar nu și scandal. Ce-i drept, de mine îi e frică uneori, pot țipa mai tare și mai mult ca ea, și mai pot da și niște pedepse pe care le-ar evita cu orice preț. Plătim și dăm să ieșim din magazin, cînd o aud:
”Și eu n-am primit decît o cărticică!”
Am simțit cum îmi urcă sîngele în obraji, cum mi se întunecă mintea, cum nervii încep să urle și scapă din lanțuri! Nu se putea să zică așa ceva! Era dezamăgită! Mi-au trecut prin față imagini cu copii sărmani, care-s recunoscători pentru o farfurie de supă. Mi-am amintit că citisem undeva de o fetiță ce avea o singură jucărie, dar era fericită că o are. Toate astea, în cîteva secunde. Sabina era nemulțumită, însă! Nu știu dacă am rezistat pînă la mașină sau am explodat instantaneu, dar știu că tirul de furie pe care l-am îndreptat asupra ei a durat pînă acasă. Și era trafic intens! Nu mă puteam opri, dar de data asta nici n-am încercat prea tare. I-am amintit de cîte ori uită să salute sau să spună te rog și mulțumesc. Și de cîte ori o rog eu s-o facă și refuză cu  încăpățînare.  De cîte ori este nerecunoscătoare pentru toate jucăriile pe care le are. I-am spus că există copii care n-au ce să mănînce, ce nu i-am spus! Tăcea, încremenită în scaunul ei, Romeo mai intervenea uneori, dar fără să mă poată face să fiu mai puțin dură, vulcanul era în plină erupție!
Ajungem acasă. Eu îmi mutasem furia de deasupra ei, asupra mea. Greșisem undeva și-mi era ciudă rău pe mine. Îi luasem, fără să vreau, bucuria lucrurilor mărunte. Vedea jumătatea goală a paharului, exact ca mine. Și tare mă întrista să-mi dau seama de acest lucru. De obicei, după ce mă eliberez de nervi, simt așa o pătură calmă ce mă învelește plăcut, acum simțeam doar o mare de tristețe. Izvorîtă dintr-o mare de dragoste și dintr-o mare dorință de-ai face bine unicului lucru prea bun pe care am reușit să-l fac în viața asta. Și dacă dragostea mea sau plăcerea de-a o vedea fericită pe moment o vor face nemulțumită și nefericită pe termen lung, n-am să mi-o iert niciodată!
Sabina nu-i un copil răzgîiat, nu se trîntește pe jos, nu bate din picior, nu-și distruge jucăriile, nu scrie pe pereți, (a tras cîteva linii cu pixul, din greșeală, pe canapeaua crem, dar le-am șters, cu acetonă și cu tot cu piele, în imensa mea deșteptăciune)! Ah, și-a mai stricat un aparat foto, care era oricum pe drumul spre obștescul sfîrșit, după ce l-a scăpat Romeo pe asfalt. Așa că ea i-a dat doar lovitura de grație. Se putea întîmpla oricui! Altceva nu-mi amintesc acum, dar e posibil să mai fi adus daune minore unor obiecte din imediata ei apropiere.
Sabina poate fi sufletul unei petreceri, știe să-și primească musafirii, nu e egoistă, și-a împărțit mereu jucăriile, iubește și are nevoie de atenție, mai mult decît de orice altceva. Mi-am dorit să am mai mult timp pentru mine acum vreo 2-3 ani și-am încercat să mă înlocuiesc cu o jucărie sau alta, dar n-am reușit pentru mai mult de 5 minute. Sabina e o copilă bună, s-o răsfățăm, fără să ne dăm seama, s-o facem să nu aprecieze un gest oarecare, ar fi o crimă împotriva sufletului ei. Așa că nervii mei au avut o temelie, doar că furia nu s-a îndreptat asupra cui trebuia!

Mi-a spus mulțumesc de 1000 de ori în ziua respectivă și de atunci încoace uită mai rar să mulțumească. L-a luat și pe te rog de-o aripă și-l ține pe lîngă ea, s-o ajute, cu plăcere, la nevoie.