În numele papagalului - partea a II-a

În timp ce Sabina-şi anunţa bunicile, mătuşile şi pe cine mai nimerea la telefon despre noua ei viitoare achiziţie pe banii lu' tata şi din cauza lu' mama, aceasta din urmă căuta de zor informaţii despre papagali. Cu cît găseam mai multe, cu atît mi se făcea mai rău. Să ne înţelegem, eu am spus papagal, Sabina a înţeles exact: pa-pa-gal, adică acea pasăre exotică frumos colorată care poate fi dresată în aşa fel încît să repete cuvinte din dulcele nostru grai. Deci nu peruşi, canari ori te miri ce vrăbii. Nu, nu! Nici acum nu ştiu de unde pînă unde mi-a pus providenţa în gură această promisiune... În fine, treaba era consumată, iar eu trebuia să găsesc o cale să mă ţin de cuvîntul zburat de sub pază şi protecţie. Şi-am citit, şi-am citit şi m-am crucit şi Romeo nu-mi era de niciun ajutor, dimpotrivă. Mama mea, ce să mai zic, rîdea cu o poftă de zile mari. "Dacă i-ai promis, trebuie să-i iei fetei!Hahaha, hihihi, ştii că şi eu am crezut că erai surdă, că nu reuşeai să scrii cuvintele întregi după dictare?!" Da, ştiam! "Hihihi, hahaha. Copila asta n-are nicio problemă, o stresezi tu, mie-mi spune toate cuvintele. Hehehe şi hahahaha!" Sabina cred că plutea într-o sferă a ei, că, pe cînd dau şi eu să mă liniştesc, o aud: "Păi, simplu l-am scris. B-E-B-E!--> CO-CO!" Poftiiiiiim? Mă aud răcnind din bucătărie. Maică-mea hohotea la telefon. Sabina şi-a dat seama că a sfeclit-o şi s-a corectat repede. Dau din cap a pagubă, ea se teme că mă răzgîndesc. Mă întorc la cercetările mele. Un singur lucru cred că l-am făcut bine pînă acum. Nu i-am dat niciodată motive să se îndoiască de vreo promisiune de-a mea. Are 6 ani şi 4 luni şi poate oricine s-o întrebe dacă mama i-a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvînt. Va spune nu. Aşa vreau să rămînă situaţia pînă la adînci bătrîneţi. Amin!
Situaţia de faţă se dovedeşte mai dificilă decît mi-am închipuit. Pînă dau de această atenţionare!!! Modul de-a vedea problema se schimbă radical. Sabina vede şi ea, peste umărul meu. Îi cunosc sensibilitatea exagerată, dar cu toată scîrba faţă de gestul meu, o las. Îşi încheie rapid convorbirea, iar eu îmi iau puştoaica la o discuţie de oameni semi-mari. Povestim despre mofturi şi despre ce crede ea că va face cu papagalul. Despre unde îl va ţine. Cine va avea grijă de el cînd vom fi plecaţi, etc. Mă întreabă ce-au păţit papagalii din poză. "De ce arată ca nişte statui fără pene?" Îi citesc ce scrie despre istoria lor. Decretează rapid: Nu vreau papagali! Ajungem la canari. Ăia galbeni îi plac. Stabilim că-i luăm a doua zi. "Hai c-am scos-o la capăt, mă gîndesc, ne descurcăm cumva cu păsările astea micuţe." În drum spre grădiniţă, oprim la un zoo shop, să cercetăm piaţa. Dau peste o doamnă foarte amabilă care e dispusă să-mi ofere informaţii. Îmi spune că nu-i bine să ţii păsări în casă dacă ai copii mici!!! Păi de ce?! Îmi vede burta şi nu face decît să-şi mişte capul de la stînga la dreapta şi înapoi. Eventual într-o cameră separată... Fac o mizerie... Alergeni... Romeo aprobă tot ce zice doamna. Mie mi s-au înecat toaaate corăbiile. Trebuia să mă gîndesc cum o anunţ pe Sabina.
Mă aştepta fericită. Mergem după canari, da? Hmmm, avem o problemă. Îi explic şi... surpriză! Nu-i foarte dezamăgită, mai ales că-i precizasem că trebuie să înlocuim păsările cu altceva. Ajungem la peşti, dar, după experienţa cu Goldy, ne e clar că trebuie luat un acvariu cu toate dotările. Îi explicăm că nu se poate în secunda aia, că trebuie să ne gîndim bine ce şi cum. Înţelege! La unul dintre magazinele specializate din Mall, Sabina se opreşte, ca de obicei, în dreptul căţeluşilor dintr-o vitrină. O las, mai schimb două vorbe cu Romeo. Cînd mă întorc spre ea, o văd cu lacrimile şiroaie pe obraz. Ţîşneau ca dintr-o fîntînă arteziană, dar ea nu scotea niciun sunet.O mîngîi pe cap şi-atunci îmi spune: "Scumpetea aia ar putea fi a mea, de-aş avea casă..." Nu cedez la bocete, dimpotrivă, mă irită şi au efect contrar celui pe care şi l-ar dori ea. De data asta, nu simţeam nici urmă de nervi. Mi se luase o ceaţă de pe ochi. Papagali, canari, peşti, broaşte, toate sînt variante de care se poate lipsi. Ce-şi doreşte cu adevărat e un prieten cu care să se joace. Căţeluşul ar fi pentru ea. Nu pentru mine sau pentru Romeo. Îl informez pe tăticul iubitor cam cum stau lucrurile în capul meu şi cam care va fi rezultatul final. Normal, scumpetea era un Chiuhuahua. Romeo pufăie pe nări. Are o repulsie înnăscută faţă de animăluţele astea. Dar mai are ceva, un umor al lui, şi-o dragoste mare pentru prinţesă. Aşa că-i spune că-i de-acord, dacă o să-l cheme T-rex. Sabina dă din cap. Nu şi-ar bate joc de prietenul ei. I-ar spune Fundiţă. Şi l-ar vrea de ziua ei. Uh! Ar fi perfect, avem timp pînă în septembrie. Nu mai vrea peşti, nu mai vrea nimic. Vrea scumpetea. De ziua ei!
- Dar cînd e septembrie? Mai e mult?
- Da, mai e foarte mult!
- Horia vine înainte? 
- Da!
Rămîne cum am stabilit!