D’ale Sabinei

De la primul ei țipăt, mi-am propus să nu uit nimic, să păstrez în memorie frumusețea fiecărei clipe pe care aveam să o petrecem împreună.

Am făcut fotografii care să mă ajute să-mi amintesc, dar am realizat că nu e suficient. Și-atunci am hotărît să scriu, poate, într-o zi, îi va face plăcere să se descopere și astfel...

Mă cheamă Ștefana, dar mama mă strigă Sabina!”

marți, 27 decembrie 2011

O dată pe an...

   Nu venise în lumea noastra și aveam s-o mai așteptăm vreo 5 ani, pe cînd hotărîserăm că al doilea ei prenume va fi Sabina. Trebuia să fie neapărat al doilea dintr-un motiv cît se poate de banal. Numele de familie se termină cu „ș”, iar catalogul, la școală, încă se strigă după nume, apoi prenume.
Am vrut să evit șîsîiala asta. Ce putea fi atît de complicat?! Ei bine, s-a dovedit că,
din puzderia de prenume existente, nu am găsit unul care să corespundă cerinței și care să ne placă amîndurora. Îmi amintesc că am intrat în panică la un moment dat, cînd am realizat că fetița poate apărea oricînd, iar eu n-am prenumele. Și-atunci,
în disperarea ce mă cuprinsese, am început să zic cu voce tare: Ștefana, Ștefana... Îmi suna bine. Culmea, nimeni n-a avut ceva de obiectat. Eram de-a dreptul hilari. Fugisem de un prenume ce începea cu „s”, doar ca să alegem unul cu „ș”.
Dar rezolvasem problema, asta era important. Și mă mai consolam cu ideea că ne vom „occidentaliza” și noi, iar prenumele va trece în fața numelui, cum mi s-ar părea normal. Pentru orice eventualitate, Sabina a trecut în fața Ștefanei, că de, o șîsîială era mai ușoară decît o șîșîială... :)
   Primii trei ani din viața ei s-au scurs fără dubii. Toată lumea îi spunea Sabina. Romeo o mai alinta cu diferite porecle inventate pe loc, uneori încercam și Ștefana, doar să auzim cum sună. Dar hotărîrea definitivă i-a aparținut ei, cînd educatoarea de la grădinița la care urma să meargă a întrebat-o: „Cum te cheamă?” M-a lăsat mută, cînd am auzit-o:
„Pe mine mă cheamă Ștefana, dar mama mă strigă Sabina!” De la directoare, pînă la colegii de grupă, toți s-au conformat. Inclusiv tăticul ei. Devenise Ștefana. Nu mi-a displăcut schimbarea macazului, dar nici nu am reușit să mă adaptez.
Sabina îmi venea natural, Ștefana era gîndit. De aici au rezultat și faze de-a dreptul comice. Îmi amintesc două dintre ele, ce s-au acomodat perfect în materia cenușie din capul meu. După cum urmează:

1. Profit de faptul că sînt la grădiniță și că educatoarea prințesei este liberă ca s-o întreb dacă totul merge bine cu Sabina. N-o să uit uimirea de pe fața ei, căscase ochișorii mari și nu reușea să bîiguie niciun răspuns. Noroc că am mintea odihnită și mă prind repede că domnișoara crede că mă interesez de alt copil, nu de al meu personal. Întîmplarea face ca, în grupa fetei mele să fie o Sabina recunoscută legal. A mea e sub acoperire. Deci reformulez întrebarea rapid, înlocuind prenumele buclucaș. Ah, Ștefana... Cred că ușurarea că nu era nevoită să deconspire activitățile altui „grădinar” a făcut-o să-mi laude vlăstarul ce-mi moștenea ADN-ul cu o vervă, de m-am lecuit de întrebări pînă în momentul de față. Nu-mi spunea nimic nou, să fim serioși!

2. De multe ori, colindăm magazinele în trei. Tot de multe ori odrasla noastră uită că nu e pe moșia proprie și face cîte-o nefăcută ce necesită o apostrofare imediată. Atunci ne rățoim în cor, eu și tăticul ei: „Sabina!” „Ștefana!”. Evident, fiecare folosim prenumele care țîșnește liber printre dinți. Persoanele din preajmă se uită, automat, după cealaltă autoare de prostioare. Cred că cel mai comic a fost într-un magazin cu porțelanuri exagerat de scumpe și de-un prost gust pe măsură. Ha!

   O dată pe an, în ziua de 27 decembrie, de Sf. Ștefan,  încerc și eu să mă conformez. Încărcătura emoțională e dată mai ales de faptul că, acum 6 ani, am ales această zi pentru a o boteza. Emoția de atunci mă mai încearcă și azi. Ștefana a fost excepțională, gîngurind aproape tot timpul, de parcă avea o mulțime de povești de depănat cu îngerașii ce încă o priveau de pe norișori. Biserica a fost inundată de o lumină aproape ireală. Așa-mi amintesc. Prin urmare, sărbătorim ziua de 27 și pe Ștefana, în familie. Aseară, am încercat-o:
- Mîine e ziua ta de nume, e Sf. Ștefan, trebuie să ne scoți la un suc sau la un film, ce zici, ne faci cinste cu bănuții pe care-i ai în pușculiță? E vădit încurcată, dar nu durează mult pînă-mi răspunde:
- Pe mine mă cheamă Sabina, nu Ștefana!!! Altruismul, dorința de-a dărui, nu se moștenesc genetic?!?
- Deci nimic pentru noi, scumpilici? mai încerc eu oceanul cu vîrful degetului mic.
- Bine, vă fac cinste, dar mi-o luați atunci voi pe Mariposa!!!

Zîmbesc, tastez, zîmbesc și-i doresc de toate cîte sînt mai bune, mai frumoase, mai norocoase, mai sănătoase, mai...
Te iubim mult, Ștefana!
Mama și tata.


7 comentarii:

DOAR NOI spunea...

Sanatate si o soarata buna.

La multi ani!

Sorana spunea...

Mulțumesc! Ai dreptate, o soartă bună îi dorim și noi, contează enorm să fii binecuvîntat cu așa ceva. Abia azi i-am citit poveștile, zilele astea am avut musafiri și-a fost pe arcuri pitica mea. A trebuit să-i dau explicații de genul: „Cine mi le-a trimis?” „De unde mă cunoaște?”, „De ce s-a gîndit la mine?” Apoi am prins ocazia de-a povesti despre încrederea în sine, că avem lipsuri mari la capitolul ăsta,-(cred că-i genetic :()- dar pinguinii s-au dovedit utili. Asta după ce a reușit să înțeleagă că povestea nu a fost tristă, că nu orice eșec înseamnă neapărat o înfrîngere...
Acum trebuie neapărat s-o cunoaștem pe Zîna Zăpezii! :)
Mulțumim, din nou, pentru gestul frumos de-a împărtăși cu noi un colț de poveste!

DOAR NOI spunea...

Te rog urgant...sa imi trimiti adresa ta postala la claudia_groza@yahoo.com pentru a expedia rapid "Tolba cu povetsi" ultima mea carticica ("Tobias, elefantelul colorat" de la Ed. Aramis se poate gasi si in librarii... :) }.

Astept..
Imbratisari si pupici... :)

DOAR NOI spunea...

Fulg de Nea
de Claudia Groza
Era ziua în care toate dorinţele se înghesuiau să intre într-un sac roşu. Asta se întâmplă o dată într-un an. Porumbeii voiau să mănânce cozonac. Iubirea voia să mângâie bătrânii şi orfanii. Îngerii îşi propuseseră să ajungă în cât mai multe case.
Fulg de Nea şi-a luat bastonul. Când voia să pornească spre uşă, a fost oprit.
- Hei, ar fi bine să îţi iei şi paltonul. Norii au anunţat că vor turna apă multă. Mâine se pare că va fi polei.
- Off… iar îi vor îngreuna drumul lui Crăciun.
- Da… se pare că asta urmăresc, spuse într-o doară un fulguleţ.
Fulg de Nea, morocănos, a luat paltonul din cuierul argintiu format din stele de mare, şi a pornit spre oraş.
Zarvă multă pe aici. Dacă nu se ferea avea toate şansele să fie rănit. Oamenii nu mai zâmbeau. Îşi umpleau sacoşele cu bomboane, fructe, carne. Vântul bătea uşor şi asta îi deranja vizibil.
- Nu pot să cred! Lămâi care să tricoteze? şopti mirat Fulg de Nea, ascunzându-se într-un colţ.
- Se aude o voce străină... gânguri o lămâie verde.
- Nu-i nimic. Tricotează în continuare. Peste două ore, spiriduşii lui Crăciun vin să ridice fularele.
Tuşind pentru a-şi regla vocea, Fulg de Nea întrebă:
- Aici este atelierul lui Crăciun?
- Nu. Este un punct de lucru, răspunse rapid o lămâie mare, fără a privi spre cel care adresase întrebarea.
- Vă pot ajuta cu ceva?
- Ce ştii să faci?
- Păi... pot face din zahăr, fulgi de zăpadă, steluţe, îngeri.
- E perfect. Pe raftul acela ai zahăr, restul nu mă interesează. Te descurci.
-Bineînţeles.
Fulg de Nea şi-a lăsat paltonul şi bastonul şi s-a pus pe treabă. Adevărate bijuterii din zahăr meşterea personajul poveştii noastre. Cutiile se umpleau cât vedeai cu ochii.
- Au sosit, au sosit, striga lămâia verde. Spiriduşii sunt aici.
- Toate comenzile sunt gata. O sută de fulare, o sută de căciuli, patru veste şi doisprezece mănuşi sunt amabalate.
- Bonus oferim bunătăţile create de acest domn. Cum vă numiţi?
- Fulg de Nea, doamnă.
Spiriduşii au încărcat în sanie cutiile. La ieşire, ce să vezi. Un alunecuş de zile mari. Norii se ţinuseră de cuvânt şi au turnat în câteva minute găleţi de apă. Vântul răutăcios şi invidios că el nu primea niciodată cadouri de la Crăciun, a făcut ca apa să se întindă ca o peliculă foarte subţire. Gerul, fratele vitreg al vântului, s-a aliat cu acesta. Spiriduşii nu puteau înainta. De teamă că nu îşi vor împlini misiunea din seară sfântă, au început să plângă.
- Ce ne facem? Vom întârzia. Cadourile nu vor fi împachetate.
Fulg de Nea, răsuci bastonul şi din înaltul albastru şi curat, au început să cadă fulgi de nea din familia lui, a rudelor şi a prietenilor. Poleiul a fost înmuat în câteva clipe şi spiriduşii au condus sania cu succes până la cabana lui Crăciun.
- Tati, tati... ce dor ne era de o plimbare. Îţi mulţumim, strigau veseli copiii lui Fulg de Nea.
Acesta zâmbi fericit. Îşi luă paltonul şi porni pe străzi. Privea pe ferestrele caselor.
- Câtă tristeţe se află aici. Le-ar prinde bine să reîntâlnească bucuria. Răsuci bastonul şi instală bucuria în sufletele oamenilor.
Îngerii au coborât din ceruri să-i dea o mână de ajutor.
- Fulg de Nea, te ajutăm şi noi.
- Mulţumesc... dăruiţi linişte, fericire, armonie, căldură, zâmbete şi înţelegere între oameni.
- Cu mare drag, răspunseră îngerii în cor.
Din aceea seară, Fulg de Nea şi îngerii, dăruiesc lucruri minunate tuturor în seara de Crăciun.
Cei buni la suflet, care se roagă şi zâmbesc, pot auzi glasurile îngerilor când vin în casele lor.

Sorana spunea...

„Sabinaaaaaa, ai mai primit o poveste!” strig să mă audă pitica de la televizor.

Claudia, mulțumesc, ne copleșești.
You've got mail! :)

Diana Z. spunea...

Timpul s-a lungit la mine si am revenit sa citesc ce-am sarit in vacanta!
Am gasit o ocazie minunata sa-ti scriu si sa-ti spun LA MULTI ANI pentru scupica ta: Sabina Stefana!
Am citit si povestea cu Fulg de Nea. Superba :)

Ganduri bune!

Sorana spunea...

Diana, mulțumim pentru gîndurile bune, prind bine mereu. Așa că îți trimitem și noi cîteva, într-in pachet telepatic. Pupici!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...