Dacă-i Fasching, cu plăcere! (Das sagen alle! :)

 Semnalizez cu mîndrie că vocabularul meu nemțesc se îmbogățește cu fiecare serbare. Sau cu fiecare acces de panică. E relativă problema.
Sabina a stat o săptămînă acasă. Diagnostic: adenoidită. A dormit greu, eu mai deloc, că mi se rupea sufletul cînd  o vedeam cum se chinuie să respire. Dar trecem peste, căci se apropie carnavalul  pentru care ne pregătim de atîta amar de timp.
Doar din punct de vedere al ținutei, totuși, restul sînt amănunte nesemnificative.
Vine și ziua cea mare, nu cîrîie cînd trebuie să se ridice din pat.
Doar eu mi-s sucită, că nu mi-am făcut somnul de frumusețe și nici nu-mi pot bea cafeaua, pentru că nu i-am pregătit costumația de cu seară. N-o fac niciodată, deși în fiecare dimineață mă gîndesc ce bine mi-ar prinde. Sau i-ar prinde lui Romeo, în general :).
Normal, nu găsesc agrafele special cumpărate pentru serbare.
De ce nu mă miră? Pentru că nu e o lege de-a lui Murphy, e doar dezordinea noastră.
Îmi întreb odrasla, ce trona în mijlocul patului matrimonial, la televizor, înfulecînd iaurtul cu cereale:
- Știi unde ți-s agrafele?
- Nu.
De ce m-oi fi așteptat la alt răspuns!? De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Și totuși. Nu mi-am băut cafeaua și mă învîrt ca o maimuță neajutorată prin camere.
- Le-am lăsat pe masă! Strigă Sabina din dormitor.
Aham! Pe care masă!? Pe asta!?!? Mai am puțin și răstorn și bolul lui Goldy.
Restul foilor, foicelelor, ciorapilor, creioanelor, jocurilor și ce mai era pe respectiva masă zăceau deja, pe jos, împrăștiate din camera ei, pînă în living. Am avut o aruncare bună. Strig.
Nu-s servitoarea nimănui! Da! Chiar așa!
Repet, în ideea că m-aș putea ierta, măcar un pic. Nu-mi băusem cafeaua.
Sabina tăcea. Încă de-astea n-am făcut. Cel puțin, nu de dimineață. Găsesc alte agrafe, e gata de plecare. Romeo o cheamă în bucărărie, pentru lingurița cu polen. Aud vorbe.
Și pe Romeo, iritat. Care-i problema!?
Nu știu cum se face, dar, cînd Romeo se enervează pe Sabina, eu mă enervez și mai tare, din oficiu.
Pentru că el nu se enervează, din oficiu.
Și-atunci, cu bietul copil ce-are!? Eu am o scuză, mi-s colerică. Ce noroc pe mine! Halal!
El e calmul întruchipat, dar cu Sabina își pierde cumpătul. De nepermis!
Prin urmare, îmi bag capul în bucătărie și repet: Care-i problema!?
Sabina tace, Romeo preia cuvîntul: Vrea să plecăm mai repede!
Nu mă mir. Am făcut-o de oaie, bravo mie! Pot să-mi beau cafeaua acum,
problema-i rezolvată. Super!
Nu numai că n-am repetat nimic cu ea, că doar avea două propoziții de spus și n-am avut chef să mă lupt cu refuzul ei, apoi să mă enervez și iar să încerc, iar să mă enervez...Deci nu numai că n-am repetat, dar am mai și certat-o, așa, de dimineață.
Ne pregătim să mergem la serbare. În timp ce mă spăl pe dinți, un gînd îmi bate la ușa creierului mic. Mă îndrept val vîrtej, cu peria-n gură, spre cutia cu briz-brizuri pe care-o țin în dulap. Acolo-s. Agrafele! Și le-am pus eu, bine! Îmi trag două palme în fața oglinzii. Nu fac decît să-mi dea ceva culoare în obraji. Nu mă simt mai bine.
Ajungem la grădiniță și fug la grupa Sabinei. Nu e supărată. Vine și mă îmbrățișează.
Îi aranjez rochița. Și-i spun:
- Să știi că eu am pus agrafele, tu n-ai fost vinovată, iartă-mă!
- Tu le-ai pus? Unde? E doar curioasă. Nu-mi reproșează nimic.
- Mama, tu ce ești? Of, trebuia să vin și eu costumată. n-am avut chef, ca de-obicei. Pricepe rapid și-mi dă ochelarii ei de pisică ”aristrocată”.
Îmi ocup locul în sală. Sabina e plină de energie, dansează, cîntă, își spune replicile
și-mi zîmbește aproape mereu. Și dinții mei au fost în continuu vizibili.
Dacă-i Fasching, bal să fie :)!

C: "Ich bin unschuldig"

Sabina: "Das sagen alle"

C: "Wenn es alle sagen, dann muss es doch auch stimmen."

M: "Weisst du, wie lange Fische leben?"

Sabina: "Wahrscheinlich genauso wie kurze."