D’ale Sabinei

De la primul ei țipăt, mi-am propus să nu uit nimic, să păstrez în memorie frumusețea fiecărei clipe pe care aveam să o petrecem împreună.

Am făcut fotografii care să mă ajute să-mi amintesc, dar am realizat că nu e suficient. Și-atunci am hotărît să scriu, poate, într-o zi, îi va face plăcere să se descopere și astfel...

Mă cheamă Ștefana, dar mama mă strigă Sabina!”

luni, 28 februarie 2011

Februarie n-are titlu.

Februarie al multor adevăruri. 2011. Bine că se duce, că m-am săturat să mi se dezvăluie mistere.
Din martie, nu mai vreau, mai bine dorm!
 Sabina m-a întrebat:
- Mama, ce-nseamnă tocilar?
Pe Romeo l-a înterogat cu privire la semnificația cuvîntului incisiv.
M-am uitat la ea și brusc am văzut-o mai înaltă! 
M-am întristat și mi-am dat seama că nu mai vorbește atît de multe ”prostii”, e mai matură, ochii ei sunt mai mari și mai pricepuți în a descifra lucruri, fenomene, discuții. Știe să-mi spună seara, înainte de culcare: ”Nu-mi place, azi v-ați vorbit urît!” Nu o dă după tufiș, iar nuanțele nu contează, esența e acolo.

  Acum e bolnăvioară și nu merge la grădi. Îi face o plăcere incredibilă să stea cu mama mea la telefon. Cu orele. Și mai aud din cînd în cînd: ”Hai, buni, nu mai sta la baie!” (Pricep că mami a rugat-o să aștepte). La fel îi cere ea să aștepte pînă termină de colorat, ca sa-i poată spune apoi ce culori a folosit. Sau nu. Trebuie să-i iau mamei un telefon fără fir. Că vorbesc pe fix, sunt de modă veche.
Aud: ”Ok, tu ești vulpea, eu sînt prințesa!” Și mă bucur. Încă mai am timp. Copilărește.
După vreo 30 de minute, Sabina schimbă subiectul. Și-ncepe: ”Was ist das? Das ist ein Mädchen.” E de capul ei, mami n-o poate corecta. Mă abțin și eu, doar cu mine nu vrea să se joace de-a germana. Dar cum pronunță Mädchen....cu ”ci”de la ciorapi...mi-e rău. :)
   Ne-am întrebat în ce se poate măsura și cum se poate explica această plăcere a ei de-a povesti cu buni Doamne-Doamne. Și-am înțeles că mami are mereu un ton drăgăstos cu ea, nu o ceartă, o povățuiește, intră în absolut toate rolurile pe care Sabina vrea să le joace.
Nu-mi dă telefonul, nu-i place să o împartă pe buni cu nimeni. Dar ieri mi l-a întins după ce-a spus: ”Nu te-a auzit, spune-i ei.” Mami-mi repetă la ureche: ”E cel mai cuminte copil din lume!”. Apoi, doar pentru mine: ”Cum poate sta toată ziua le telefon cu o babă, nu pricep!” Rîde. Eu pricep, doar e mama.

Aseară a făcut febră. Nu mare, să mă bage în sperieți, dar suficient cît să nu dorm liniștită. A transpirat abundent după porția de Nurofen, am schimbat-o și i-am vegheat respirația, tot mai liniștită, pe măsură ce febra făcea loc stării de bine.
Dimineață mi-a spus că Îngerașul a ajutat-o să se facă bine. Că Îngerașul i-a fugărit visele urîte.
- Dar tu visezi urît, puiule?
- Da, uneori.
- Și ce visezi?
- Că vine o leoaică, tata nu mă aude cînd îl strig, și mă mănîncă!
- Nicio leoaică nu mănîncă un pui de om frumos ca tine!

Cred că nu auzim, de multe ori, cînd ne strigă. Sau cînd ne vorbește. Sau cînd ne vorbim. Și mai cred că Oana Pellea are dreptate. Nu există timp care să treacă. Noi trecem prin timp și ne concentrăm pe ce va fi, uitînd să  trăim ce este. Sînt norocoasă, am un copil ce mă mai scutură din temelii!
Te iubesc, Sabina!
Cu drag, mama.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...