Nu mi-am închipuit, în cele mai frumoase vise ale mele, că voi avea un copil ca Sabina. Îmi depăşeşte imaginaţia, suficient de bogată, cred eu. E ireal de autentică, de bună, de sensibilă, de matură, de curajoasă... E ireal de... a mea.
A fost o vreme în care am vrut s-o protejez de tot răul, să-i ascund părţile diforme, urîte, ale vieţii. M-am eschivat şi nu i-am explicat ce înseamnă "a mori". Nici măcar nu i-am corectat cuvîntul, ce rost avea să o fac? Cred că ştie, acum, ce înseamnă, deşi tot nu-l pronunţă cu literele lui din dicţionar.
M-am străduit să-i ofer tot, dar să o şi fac să conştientizeze că nimic nu se obţine foarte uşor, că-i frumos ca, atunci cînd primeşti, să şi dăruieşti. A venit momentul demonstraţiei, iar Sabina nu s-a dat în lături de la a dărui. Din sufleţelul ei curat a dăruit zîmbete şi bucurie celor mai puţin norocoşi decît ea. Şi-a adunat curajul şi n-a rupt-o la fugă, nici n-a plîns, atunci cînd a simţit că e mai mult decît poate ea duce. A văzut, alături de mine, o lume a copilăriei în care, noi, adulţii, rezistăm greu. A crescut, dar mă strîngea de mînă. Să n-o las. În noaptea aceea, a adormit greu. A visat şi s-a zvîrcolit. Se trezea să mă caute, să mă ia de mînă şi să-mi spună: Mama, te iubesc! Nu a mai făcut gesturile astea, nu a mai spus aceste cuvinte, în miez de noapte, niciodată.
Nu ştiu cum, dar n-am lăcrimat atunci. Parcă mi se înceţoşează privirea acum, dar sînt mare, rezist! Că-mi zîmbeşte un Omuleţ de zahăr printre gratiile unui pătuţ. Dacă el zîmbeşte, eu n-am dreptul să plîng.
Sabina mi-a adus numai bucurii. Cînd aveam cele mai mari îndoieli, ea mă ajuta să descopăr adevărul. Blogul acesta a luat fiinţă pentru ea, deci, tot datorită ei, am cunoscut nişte oameni minunaţi. Unii au venit pe-aici şi ne-au lăsat vorbe bune în amintire. Alţii n-au lăsat urme, dar i-am simţit aproape.
M-am gîndit, de-o vreme, că trebuie să închei confesiunile şi cred că ăsta-i momentul oportun.
- Mama, să nu mă spui, bine? m-a rugat ea, după ce făcuse o boacănă. Şi i-am promis că rămîne între noi, deşi, ar fi fost un subiect comic de împărtăşit cu alţii. Dar i-am promis. În utima vreme are tot mai multă nevoie de noi şi de "secretele" noastre. Aşa să fie, căci cei ce ne iubesc, ne vor înţelege.
Am strîns pe lîngă noi cîteva bloguri de suflet care ne-au ajutat să copilărim frumos. Dacă sînteţi în căutarea unor istorisiri nemuritoare, ghicitori şi lecţii învăţate uşor, apelaţi la poveşti pentru copii, un suflet frumos a adunat acolo o întreagă copilărie.
Vavaly şi Maria sînt mămicile talentate care vă vor ajuta să vă redescoperiţi, să vă manifestaţi dragostea în forme nebănuite.
Piticii voinici sînt mereu la curent cu noutăţile şi nu ezită să le împărtăşească lumii.
Cînd căutaţi poveşti frumoase pentru suflete mari, vă invit să vă plimbaţi printre florile de lotus, prin lumea ficţiunii pentru copii şi adulţi inteligenţi, să vă trageţi sufletul la umbra copacului cu vise.
Şi-ar mai fi, şi mai sînt, şi-s în bara din dreapta! :)
E ultima adunare de gînduri de aici, în loc de rămas bun!
Eu voi mai scrie, sub altă pălărie, despre o altă Marie :)))
