Așa-i la mare!

   Am ajuns la Costinești după vreo 10 ani în care n-am mai vizitat plajele românești. N-a fost rău, dimpotrivă.
Gazdele s-au modernizat, au dispărut wc-urile din curte, dușul la butoi, camerele sunt care mai de care, oamenii serviabili, ce mai, aproape ca dincolo! Dar n-au dispărut toți românii needucați care, deși sunt coșuri de gunoi din 10 în 10 m pe plajă, tot își mai lasă resturile de mîncare, pungile de snacksuri goale, cutiile de bere, pe unde apucă. Să sperăm că, în scurt timp, se vor molipsi și ei de curățenie. Ha?!?
 *

   Prima zi la mare, apa rece. Sabina face ce face și se stropește din cap pînă în picioare. M-am așteptat să se supere, dar ea strigă : Așa-i la mare! cu toată gura și cu toți dințișorii aliniați într-un zîmbet pe care-l ador.
Eu nu reușeam nicicum să intru în apă mai sus de glezne. Îmi tremurau și firele de păr de pe cap de rece ce era. Ea, vine lîngă mine, vede că nu mă încumet
și-mi spune:
-Mama, îți arăt eu, uite, faci doi pași și buf!
Se trîntește dintr-o dată pe colacul ei roz și dă din mînuțe să se întoarcă repede la mal.
-Ai văzut? Așa-i la mare! îmi repetă ea,
aliniindu-și din nou dințișorii în același zîmbet.
-Dar eu nu pot să sar ca tine, n-am colac!
-Mama, dar tu știi să înoți!


*
   Eram la restaurant, în prima seară a sejurului nostru pe litoral. Sabina pune dintr-o dată lingura jos și ne spune dintr-un suflet:
- Am decis ca de azi să fiu cuminte, vă promit că o să fiu cuminte!
Ne-am uitat unul la altul, apoi la ea, doar n-o întrebaserăm nimic, n-o certaserăm pentru ceva, decizia a venit din senin....
După cîteva ore, tot din senin:
-Să știți că am glumit cînd v-am promis că o să fiu cuminte!
Nici nu-mi imaginasem altceva.... :)

*
   Pe plajă. Sabina morocănoasă.
-Hai să te dau cu cremă.
-Nu.
-Îți dai rochița jos?
-Nu!
-Ți-e foame?
-Nu!
Mă cam săturasem de lunga listă de "nuuri" așa că am hotărît să aud un da :)
-Vrei înghețată?
Brusc își ridică privirea din nisip, se citea mirarea pe fața ei:
- De ce mă întrebi asta? verifică ea, așteptînd să obțină confirmarea faptului că va și primi mult dorita cremă rece, pe care ar putea-o mînca la orice oră din zi sau din noapte.
- Am vrut să te aud spunînd un "da"!
-Da. Vreau.
-Ei, doar am glumit!

N-a comentat, s-a întors la studiatul firelor de nisip, dar înghețata tot a primit-o ceva mai tîrziu în cursul zilei și, normal, în toate zilele cît am mai stat la mare.

*
 Gazda la care am stat avea, pe lîngă o grădină minunată, cu loc de joacă pentru copii, și patru pisicuțe. Nu le mai lăsa din mîini, îmi era chiar teamă să nu le schilodească, din prea mare dragoste și de cît încerca să le "ajute" să ajungă dintr-un loc în altul. Le-a și botezat, dar preferata ei era o pisicuță maro deschis, căreia i-a spus Shere Kan. Într-o zi, a venit la mine:
- Mama, știi că nu mai e Prința? (între timp aflase că fetița gazdei îi dăduse alt nume aceleiași pisicuțe și s-a conformat).
- Dar ce s-a întîmplat cu ea? o întreb eu.
- A luat-o Andrei (un băiețel din sat).
- Și, ești supărată?
-Da, speram să fie a mea, dar n-a fost să fie!
Mi-a părut rău, pentru că puteam s-o luăm noi, ne-o oferise gazda, dar nu mă puteam înhăma la a crește pisici în apartament...

*

-Uite mama, o floare pentru tine!
Eram pe plajă, ea îmi adusese un mac, așa că am întrebat-o:
-Mulțumesc frumos, scumpa mea, dar de unde o ai?
-De lîngă un cearșaf, dar doamna nu era acolo!
Hmmmm, am lăsat frumusețea momentului autentică, deși cu greu m-am abținut să nu-i țin o lecție despre cum să nu iei lucruri de pe langă cearșafuri daca "doamna nu-i acolo".



*
-Tata, ce-s funiile alea dintre "stîlpuri"?
-Alea-s cabluri de curent, nu-s funii.
-Aha, și pe-alea merge tramvaiul "cu ”bățul lui", așa-i?
Am pufnit într-un rîs zgomotos amîndoi, uitîndu-ne unul la altul  cu același sentiment de împlinire: "e a noastră"!
*