Unele nopţi sînt îngrozitor de lungi şi de-a dreptul epuizante. Oboseala îmi amorţeşte corpul, dar, culmea, nu-mi dă aprobarea să mă scufund în lumea liniştită a somnului greu. Atunci, încep să creionez cu gînduri pe cerul minţii diverse răspunsuri, niciodată rostite, la întrebări ce mă mai chinuie sau pur şi simplu mă las în voia amintirilor. Cînd alea rele şi urîte mă fac să mă sucesc de pe-o parte pe alta minute bune, îmi impun să-mi amintesc frumuseţi. Aşa mi-a revenit în memorie, noaptea trecută, cel mai frumos cuvînt din lume. Acooo.
Sabina se trezea uneori atît de senină şi fericită, încît, după ce semnam condica de prezenţă în faţa ei, ne răsplătea cu unul sau mai mulţi Acooo care puteau să însemne orice sau tot ce era mai frumos, mai bun, mai pur, mai... Nu beneficiam mereu de acest privilegiu, dar, cînd o vedeam cum îşi potriveşte buzele, cum îmi rîde din ochii ei mari, ştiam că urmează cea mai frumoasă descriere a universului: Acooo.
A fost mereu un copil de-o dulceaţă aparte, de-o drăgălăşenie cum nu-mi puteam închipui că există. Trebuia doar să-i dai voie şi ţi se lipea invariabil de inimă. Ajungea, uneori, să nu fi atent şi te trezeai îndrăgostit fără scăpare. Mama mea o sorbea din ochi cu drag şi-mi spunea: "toată-i suflet cîtă-i!"
Emoţia e încă acolo, vocea ei de atunci e nealterată în sufletul meu, o văd cu ochii minţii şi mă las pradă celui mai frumos cuvînt din lume, care şi-acum îmi readuce starea de bine, de pe oriunde s-ar ascunde... Acooo!
Sabina nu-l mai rosteşte, dar, nimic altceva nu s-a schimbat.
Sabina se trezea uneori atît de senină şi fericită, încît, după ce semnam condica de prezenţă în faţa ei, ne răsplătea cu unul sau mai mulţi Acooo care puteau să însemne orice sau tot ce era mai frumos, mai bun, mai pur, mai... Nu beneficiam mereu de acest privilegiu, dar, cînd o vedeam cum îşi potriveşte buzele, cum îmi rîde din ochii ei mari, ştiam că urmează cea mai frumoasă descriere a universului: Acooo.
A fost mereu un copil de-o dulceaţă aparte, de-o drăgălăşenie cum nu-mi puteam închipui că există. Trebuia doar să-i dai voie şi ţi se lipea invariabil de inimă. Ajungea, uneori, să nu fi atent şi te trezeai îndrăgostit fără scăpare. Mama mea o sorbea din ochi cu drag şi-mi spunea: "toată-i suflet cîtă-i!"
Emoţia e încă acolo, vocea ei de atunci e nealterată în sufletul meu, o văd cu ochii minţii şi mă las pradă celui mai frumos cuvînt din lume, care şi-acum îmi readuce starea de bine, de pe oriunde s-ar ascunde... Acooo!
Sabina nu-l mai rosteşte, dar, nimic altceva nu s-a schimbat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu