Angelina Balerina

   „Mami, ce-i asta?” Văd o jucărie de pluș în mîinile ei. Din oficiu, nu mă interesează ce poate să fie, doar mă împiedic de jucării de pluș prin toată casa, asta nu poate avea nimic deosebit. „Habar n-am!”

Revine peste puțin timp, doar ca să-mi spună că e un raton. „O fi vreo ratoniță, eventual!”, zîmbesc eu îngăduitoare. „Mi-o cumperi?” Și-asta, și nu alta, a fost durata îngăduinței mele! Mă zburlesc toată. „Nici vorbă!!!” Eram hotărîtă bocnă, nu exista nici urmă de tocmeală și știam că pricepe clar care-i situația. Dar am omis ceva. Mai bine zis, pe cineva. Sabina nu-l omisese. Mi-am dat seama de asta doar cînd am văzut-o, la vreo 10 minute după scurtul meu comunicat oficial negativ, cu acelasi raton cu fustă roz în brațe și cu privirea de căprioară rănită. În mod normal, jucăria trebuia să fie demult pe raft, la locul ei.  „Ți-am spus că nu ți-l cumpăr!” Nu mă contrazice, dar nici nu dă vreun semn că ar fi de acord cu ce-i spun. Cînd mă ciocnesc de Romeo printre umerașele cu tricoturi, aflu că i-a promis el că-i cumpără măgăoaia. Ah, da???!!! Și trec la argumentele care stipulează clar că părinții trebuie să fie de acord în luarea unei decizii, nu unul hăis și unul cea. Că doar n-am inventat noi roata de la căruță, au fost alții mai experimentați și cu mai multe studii referitoare la educatia progeniturilor. Mă înfurii, dar știu că vorbesc degeaba. Sabina îl manipulează cum vrea ea. Dintr-o privire și-o clipocire de gene. În general, o asemenea priveliște mă înduioșează și simt c-aș trece prin foc pentru amîndoi, dar acum îmi vine să-i bat de cap. N-o fac pentru că fiică-mea, deși se știe victorioasă, nu semnalizează chiuind voioasă, nici nu-mi face „sîc, sîc”, își savurează izbînda în liniște, cu ratonul în brațe. E ori foarte isteață, ori știe că de-mi pun capul, nu are nici taică-său ce să mai facă. Na, am zis-o și p’asta! J

   Culmea, chiar mă amuză modul în care procedează și trec peste toți dracii ce-au încins hora pe proprietatea mea privată. Le-am deschis iar ușa, așa-mi trebuie! Sabina vine cu ratonul acasă. Așa cum a venit și acum vreo 2 luni cu o carte incredibil de scumpă pentru mizeriile de abțibilduri pe care le conținea. Scena de atunci s-a petrecut oarecum similar, doar că puhoiul de lacrimi care i-a inundat ochișorii albaștri și care nu a contenit vreo 15 minute cît am stat în librărie m-a impresionat și pe mine în așa hal încît m-am bucurat că-mi permit să i-o cumpăr. În fond, era o carte! Acasă, a dat-o gata in 10 minute şi-apoi a aruncat-o pe-un raft.  Asta-i altă poveste.

   Nu s-a dezlipit de ratoniță de atunci. Doarme cu ea. A botezat-o Angelina Balerina. N-a mai făcut așa ceva cu vreo altă jucărie de pluș. Se vede treaba, pe-asta a obținut-o mai greu, cu un preț mai mare, doar eu m-am supărat și nu mi-a trecut ușor. Pe Romeo l-a mai costat o placă de păr liniștea la care a vrut să revină în sînul familiei. Sîc! J