De-a rîsu' plînsu', că de mă struneam, mama anului eram...

``Ce faci, mama, stai pe blogul meu? Mi-ai pus cățelul?`` (Doar am împodobit blogul în straie de sărbătoare împreună). ``L-am pus, uite-l aici!`` 
``Îmi mai citești ceva, din ce-am făcut? Te roooog, una scurtă!``

   Ultimele două texte n-au fost nici scurte, nici d'ale Sabinei, ci mai mult d'ale mamei Sabinei, prin urmare azi voi remedia situația. Aseară, mi-a ridicat mingea la fileu. Aș fi preferat să fie o minge mai frumoasă, dar așa-mi trebuie, dacă nu mi-am strunit caii la căruță atunci cînd a trebuit. Prin urmare, e loc de dat cu roșii în capul meu! Hai, dau eu prima, am de-alea mici și zemoase.
   Era frumos și era vară, iar căldura, probabil, l-a făcut pe Romeo meu drag, neatent la o rugăminte de-a mea. Deși, în stilu-i caracteristic, a bifat-o verbal, iar eu am fost convinsă că s-a și notat. Îl rugasem să memoreze, în agenda lui, un nr. de telefon. Nimic complicat pînă aici, viața ni se arăta fără nori de ploaie. Sabina o avea pe bunica în vizită, noi doi ne puteam vedea de-ale noastre. Zis și făcut. Doar că, spre seară, dă Neghiniță buzna în mintea mea și bîzîie pînă mă hotărăsc să-l ascult și să-i cer lui Romeo numărul pe care, cu doar cîteva ore înainte, îl rugasem, atît de frumos, să-l salveze în agenda telefonului său, că eu vorbeam la al meu și, cum nu mi s-a părut niciodată de o importanță majoră să-i învăț toate funcțiile, nu știam să fac două lucruri simultan. Merit încă o roșie! Zbang, să nu mai fac!
Prin urmare, dialogăm, (pentru început):
- Îmi dai, te rog, numărul Simonei?
- Da, sigur! Scoate hardughia din buzunar și-mi dictează...
- Nu p'ăsta, pe cel de Ro...
- N-am altul!
......vdgedfhgjergn vndfhfhfbdsk\n....Cam asta am gîndit eu și am căscat niște ochi de broască-bou africană, gata-gata să sară și să ucidă scorpionul indolent din fața ei. Cam aici a luat sfîrșit dialogul ce n-a dat roade. Nu știu ce mi-a ieșit exact pe gură, și nici n-are importanță. Dar îmi amintesc că-i comunicam, cu ochi bulbucați de uimire și draci că ar face bine să-mi dea nenorocitul de număr pe care mi-a spus că l-a salvat. Și-n ziua de azi neagă că am avut vreodată, vreo discuție referitoare la așa ceva. Poftim, gaura neagră și-a găsit momentul să-și facă apariția! Tot ce-am reușit a fost să-l scot din pepeni într-atît, încît a dat cu telefonul de parchet. Nu-i o misiune ușoară asta, printre multiplele lui calități se numără și calmul imperturbabil, puțini se pot lăuda că l-au enervat. Eu dețin, în sfîrșit, locul fruntaș. Dacă nici aici, atunci unde?! Mai primesc o roșie? Zbang!
   Pepenii mei sînt mai copți decît ai lui, deci explodează mult mai ușor. Spargem telefoane, zici? Că ne permitem! Moment în care dau de perete ușa dormitorului, doar aici ne duelam, între patru pereți, și mărșăluiesc spre bucătărie. Păi să spargem! Paharul de cristal? Hmmm, hai, că nu văd chiar atîta roșu cît să stric bunătate de set, dar ceva, ceva... și-mi rotesc privirea pînă dau de borcanul cu miere pe care îl lățesc pe perete cu o plăcere pe care n-am savurat-o bine, c-a apărut Sabina în ușă. Iacs! Chem înapoi dracii din avangardă și-ncerc să zîmbesc, întinzîndu-i și ei un pahar. Hai, sparge și tu ceva, e concurs! Na, se speriase!
Fir-aș eu de broască-bou să fiu! Roșiiiiiiii!!!! Zbang! Zbang! Zbang! Zb...
   În prima săptămînă de după circ, Sabina spunea tuturor: Mama a spart un borcan, uite-așa! Era și-n loc de bună ziua și de la revedere. Normal, au fost persoane care m-au întrebat ce s-a întîmplat și le-am spus, rîzînd. C-ar fi rămas o chestie de rîs, dacă, evident, n-ar fi de plîns!
   A trecut premiera, n-a mai pomenit nimeni nimic. Vara s-a transformat în toamnă. Acum, sîntem în plină iarnă și-ar trebui să hibernăm. Dar dacă n-avem blană...
   Aseară, Sabina m-a luat la întrebări, de mi-a stat ceaiul în gît:
- Pot să sparg un pahar?! - își înșiră dințișorii la vedere.
- Da' ce-ți veni? - mă burzuluiesc la ea, tușind să nu mă înec.
- Știi tu, ca tine atunci...
Aiaiaiaiaiaiaiai!!! Pun cana cu ceai bine, să n-o răstorn și după ce mă-njur cu foc în gînd, îi spun:
- Ai cam ratat momentul, iubire! Nu mai e concurs, dar de unde și pînă unde te-ai găsit tu, taman acum, să-mi ceri așa ceva?
- Știi, am un pitic în creier și dă paginile! Pagina 1, 2, 3, 4, 5, 6...22! Asta-i la pagina 22!

Am apucat cana cu două mîini și-am băut, și-am băut...Și-aș mai bea!... Roșiiiiiii!!!!