”Un copil îți ia tot ce ai avut și îți dă, în schimb, tot ce n-ai avut vreodată.”- Simona Catrina.
Pare atît de simplu de exprimat în cuvinte.
Da, Sabina, m-ai luat cu totul, de cînd mi-ai aruncat prima privire albastră-gri-verzuie, parcă prea limpede și clară pentru un nou-născut. De atunci îți aparțin, toată cîtă sînt, deși nu întotdeauna așa pare. Pentru că-mi iau din timpul nostru, și-l fac timpul meu. Pentru că am nevoie de doza mea de egoism. Dar tu știi că nimic, niciodată nu va mai fi de importanța ta. Trebuie să știi. Iar eu pot doar să sper că, de va fi să nu mă crezi pe cuvînt, voi avea suficientă minte, încît să fac mai mult, pentru a-ți demonstra prin fapte.
Tu îmi dai fericirea pură, irațională. Îmi dai zîmbete și îmbrățișări rupte din tot ce-i sfînt. Îmi dai împlinire și sens. Îmi dai ziua de azi mai frumoasă decît cea de ieri. Îmi dai iertare, cum nu mi-o mai dă nimeni. Îmi dai obrajii să ți-i pup. Îmi dai atingeri fine, care-mi mîngîie sufletul deodată cu fața. Îmi dai încrederea ta în mine. Îmi dai licărul din priviri cînd mă vezi mîndră de tine. (Sînt în permanență mîndră de tine!). Îmi dai cuvinte care mă ridică sau coboară. Îmi dai bucurii vecine cu Dumnezeu și spaime vecine cu Iadul. Și n-aș renunța la nimic din tot ce-mi dai, ca să-mi iei mai puțin. Nu, e echitabil așa.
Pare atît de simplu de exprimat în cuvinte.
Da, Sabina, m-ai luat cu totul, de cînd mi-ai aruncat prima privire albastră-gri-verzuie, parcă prea limpede și clară pentru un nou-născut. De atunci îți aparțin, toată cîtă sînt, deși nu întotdeauna așa pare. Pentru că-mi iau din timpul nostru, și-l fac timpul meu. Pentru că am nevoie de doza mea de egoism. Dar tu știi că nimic, niciodată nu va mai fi de importanța ta. Trebuie să știi. Iar eu pot doar să sper că, de va fi să nu mă crezi pe cuvînt, voi avea suficientă minte, încît să fac mai mult, pentru a-ți demonstra prin fapte.
Tu îmi dai fericirea pură, irațională. Îmi dai zîmbete și îmbrățișări rupte din tot ce-i sfînt. Îmi dai împlinire și sens. Îmi dai ziua de azi mai frumoasă decît cea de ieri. Îmi dai iertare, cum nu mi-o mai dă nimeni. Îmi dai obrajii să ți-i pup. Îmi dai atingeri fine, care-mi mîngîie sufletul deodată cu fața. Îmi dai încrederea ta în mine. Îmi dai licărul din priviri cînd mă vezi mîndră de tine. (Sînt în permanență mîndră de tine!). Îmi dai cuvinte care mă ridică sau coboară. Îmi dai bucurii vecine cu Dumnezeu și spaime vecine cu Iadul. Și n-aș renunța la nimic din tot ce-mi dai, ca să-mi iei mai puțin. Nu, e echitabil așa.
7 comentarii:
Superb!!! M-ai lasat fara cuvinte...nu stiu daca s-ar putea exprima altfel, in scris, dragostea pentru copil.
Ce mamica si fetita, norocoase ca se au una pe celalta!
Mulțumesc, eu mă simt foarte norocoasă să o am. Uneori, ca să nu fac implozie de cît pot să simt, o pup toată, toată, iar cînd n-o am pe ea la îndemînă, apelez la ce am. Chiar și la cuvinte. :)
:)
Mi-a placut enorm articolul! Nu de alta dar si eu am o fetita acas, pe care o iubesc mai mult decat imi iubesc viata! felicitari si sa fiti sanatoase! De fapt sanatosi toti!
Mulțumesc, Cora! Așa-i, avem permanentă nevoie de sănătate și iubire. Îți întorc, cu drag, urările!
M-ai lasat fara cuvinte.....
Mihai, atunci m-am făcut înțeleasă.
Mulțumesc!
Trimiteți un comentariu